Parcări laterale şi helioport, următoarele investiţii în Filiaşi

0
639

Noua conducere executivă a oraşului Filiaşi instalată după alegerile locale de anul trecut se pregăteşte în această perioadă să aducă o infuzie de modernitate în dotările edilitare ale localităţii. Sistem de semaforizare pe tot bulevardul Racoţeanu, parcări laterale tot aici, pentru a descongestiona traficul pe drumul european; construirea unui helioport la Spitalul Municipal Filiaşi, ce va permite în viitor trecerea unităţii la rangul de spital de urgenţă sunt doar câteva din investiţiile pe care primarul Gheorghe Ilie-Costeluş şi le va asuma în acest an.

PAGINA UNUOraşul Filiaşi, situat la graniţa Doljului cu judeţele Mehedinţi şi Gorj, a început să cunoască din această perioadă un imbold în administraţia locală, prin schimbarea conducerii primăriei. Social-democratul Gheorghe Ilie-Costeluş, aflat la primul său mandat de primar, dă asigurări că investiţiile în Filiaşi vor fi prioritare pe durata mandatului său. Poate că şi vârsta este un atu, dar şi competenţa administrativă dobândită, încă de pe vremea când îndeplinea funcţia de viceprimar al aceluiaşi oraş.

Traficul va fi fluidizat

filiasi primar ilie gheorgheStrăbătut de drumul european, oraşul Filiaşi are cel puţin în intervalele de vârf un trafic destul de aglomerat pe bulevardul Racoţeanu. Cu şcoli, grădiniţe, spaţii comerciale, instituţii publice situate pe ambele părţi ale bulevardului central, conducătorii auto sunt obligaţi să mărească timpul de parcurgere spre destinaţie pentru a da prioritate localnicilor. „Parcările laterale pe drumul european ce străbate oraşul Filiaşi sunt o necesitate. Un sistem de semaforizare, aici, va fi şi el implementat pentru că a devenit la fel de util. Traficul este unul destul de crescut, mai ales că această cale de comunicaţie leagă multe din regiunile ţării”, ne-a declarat Gheorghe Ilie-Costeluş, primarul oraşului Filiaşi.

          Extinderea reţelei de apă şi canalizare a însemnat pentru majoritatea străzilor şi aleilor din oraş o afectare a caracteristicilor iniţiale. Motiv pentru care, edilul promite că un alt proiect de anvergură va fi şi refacerea străzilor afectate.

Sănătatea, pe primul loc

spital filiasiSpitalul Filişanilor are în structură 154 paturi, defalcate pe secţii şi compartimente medicale: secţia medicină internă, secţia pediatrie, compartiment neonatologie, compartiment A.T.I., secţii şi compartimente chirurgicale – secţia chirurgie generală, compartiment O.R.L., secţia obstetrică-ginecologie -, C.P.U., situat la 40 km de Spitalul Judeţean Craiova, 80 km de Spitalul Judeţean Tg.-Jiu, 80 km de Spitalul Judeţean Drobeta Tr.-Severin.

Ca o particularitate a spitalului este aceea că, două din cele cinci pavilioane au fost donate în anul 1886, prin testament, de către familia boierilor Smaranda şi Dimitrie Filişanu, pentru a asigura asistenţa medicală a locuitorilor aflaţi pe moşia sa. Şi un citat din testament: «Spitalul de la Filiaşiu pentru a cărui întreţinere afectez judeţului Dol-Jiu fondul legat să poarte denumirea de: „SPITALUL FILIŞANILOR” un pavilion special pentru Ophtalmie». Spitalul Filişanilor, aflat la interferenţa a trei judeţe: Dolj, Gorj şi Mehedinţi, asigură servicii de sănătate la o populaţie de aproximativ 27.000 locuitori, din care 16.900 în Filiaşi.

„Avem nevoie de doi medici de urgenţă pentru a deschide şi o linie de gardă. Totodată, avem în vedere construirea unui helioport la acest spital, pentru că, ulterior, vom lupta să-l ridicăm la rangul de spital de urgenţă. Proximitatea celor două judeţe învecinate: Mehedinţi şi Gorj, cu toate localităţile lor cele mai apropiate de noi este un argument în plus să facem toate demersurile în vederea îndeplinirii standardelor de calitate medicală cerute de autorităţile de resort”, a mai precizat primarul oraşului Filiaşi.

Biblioteca intră în reabilitare

filiasi bibliotecaInstituţiile de cultură vor primi şi ele o atenţie sporită din partea executivul local. „Reabilitarea Bibliotecii orăşeneşti este o necesitate. Este o clădire veche, nu este cuprinsă în lista obiectivelor de patrimoniu şi putem să-i redăm o înfăţişare mult mai agreabilă, încercând să atragem cât mai mult tinerii spre actul de cultură. Concurenţa profesională actuală este tot mai acerbă, nivelul de competenţe solicitat pe piaţa muncii este tot mai ridicat şi mai specializat. Din aceste considerente apreciem că este mai mult decât necesar să creştem timpul petrecut de elevi, şi nu numai, în cadrul bibliotecii. Vom demara şi reabilitarea Casei de Cultură, pentru a cuprinde toată această paletă de aşezăminte culturale locale”, a punctat Gheorghe Ilie-Costeluş.

În finalul acestui an, administraţia locală a Filiaşului îşi propune să finalizeze Planul Urbanistic General, Registrul pentru Spaţii Verzi şi o staţie de transfer deşeuri. „Este o perioadă cu un mare volum de lucru, mai ales că avem organigrama primăriei incomplet ocupată. Este şi frumos să lucrezi în administraţia locală, dar este şi o muncă foarte grea. Dar, când vedem că proiectele pe care le propunem locuitorilor prind contur, cum este cel privind achiziţia de terenuri şi imobile pentru a deschide un parc industrial, aici, în Filiaşi, avem bucuria că lucrurile merg spre bine” a concluzionat primarul Gheorghe Ilie-Costeluş.

          În urma recensământului din 2011, oraşul Filiaşi avea 16.900 de locuitori. Satele aferente sunt Filiaşi 12.067, Almăjel 58, Bâlta 1.068, Branişte 94, Fratoştiţa 2.337, Răcarii de Sus    1.157, Uscăci 119 locuitori.