Protestul ciobanilor i-a trezit din absurditate

0
353

Anul trecut, la mijlocul lunii decembrie, oierii au luat drumul Bucureştiului într-o mişcare de protest inedită, încercând să tragă un semnal de alarmă asupra unei legislaţii cel puţin aberante. La acea dată, nici mai mult, nici mai puţin, ciobanii au venit în faţa Parlamentului pentru a protesta faţă de unele reglementări intrate în vigoare prin Legea vânătorii şi fondului cinegetic, care limitează numărul de câini ce poate fi deţinut de o stână, dar mai ales interzic păşunatul animalelor domestice pe terenurile agricole, între 6 decembrie şi 24 aprilie. O astfel de absurditate normativă a stârnit un scandal imens şi mai toate agenţiile de presă externe au relatat scene de un amatorism politic cras. După nici două luni de la evenimente, iată că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale dă semnalul că ar fi ajuns la un acord cu oierii. Mai mult, azi, propunerea convenită de cele două tabere va fi depusă la Parlament pentru a fi dezbătută şi votată.

Ministerul Agriculturii a decis, ieri, că oierii vor avea dreptul să aibă şase câini la stână, dacă au 300 de mioare, dar numărul poate creşte cu încă un patruped la fiecare sută de oi, peste acest număr. Pentru a intra în vigoare, propunerea trebuie votată în Parlament. „Propunerea noastră vizează şase câini la 300 de oi şi pentru fiecare sută de oi încă un câine. Practic, la 1.000 de oi sunt 13 câini. Mâine se merge la Parlament, pentru că legea iniţial de la Parlament a pornit”, a precizat, ieri, Achim Irimescu, ministrul Agriculturii.

Limitarea numărului de câini de la stână a provocat proteste la sfârşitul anului trecut, când peste 4.000 de ciobani au contestat, inclusiv în faţa Palatului Parlamentului, noua lege a vânătorii. Ulterior, Guvernul a amânat intrarea în vigoare a articolelor care i-au nemulţumit pe ciobani.

Oierii vor modificările, negru pe alb

O noua rundă importantă de negocieri între reprezentaţii oierilor şi autorităţi a avut loc ieri, începând cu ora 14.00, în cadrul Comisiei pentru Agricultură, din Camera Deputaţilor. Principalul subiect de discuţie l-a reprezentat Legea vânătorii 407/2006, pentru care ciobanii au solicitat mai multe modificări încă de anul trecut. Chiar dacă unele doleanţe ale oierilor au fost luate în considerare, reprezentanţii crescătorilor de ovine încă aşteaptă unele modificări substanţiale ale actului normativ. În caz contrar, aceştia ameninţă că vor ieşi din nou în stradă.

Denumirea iniţiativei legislative a fost “Analiza şi stabilirea modificărilor şi completărilor la Legea fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare”, iar ca invitaţi: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor; Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pajişti Braşov; AGROSTAR; Federaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România; Federaţia Naţională PROOVIS; Federaţia Oierilor de Munte din România; Federaţia Naţională a Crescătorilor de Animale ROMOVIS; LAPAR AGVPS; PROAGRO.

Revendicările sunt cele mai fireşti cu putinţă

„Vom avea din nou o întâlnire în cadrul Comisiei de Agricultură din Parlament. O modificare importantă pe care o aşteptăm să se producă în Legea Vânătorii se referă la articolul 4, care susţine în prezent că vânătorul are dreptul de a intra pe terenul meu, proprietate, dacă are autorizaţia de vânătoare. Cu acest articol nu putem fi de acord sub nicio formă. Acest lucru încalcă art. 44 din Constituţie, şi anume dreptul la proprietate. De asemenea, un alt punct cu care nu suntem de acord este art. 23 care îmi interzice să intru pe terenul meu, să-mi lucrez terenul, în perioada de înmulţire, pentru că deranjez animalul sălbatic. Nu se specifică nicio perioadă de înmulţire în actul normativ”, a declarat Marcel Andrei, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine din România. De asemenea, Marcel Andrei aşteaptă ca legiuitorul să consemneze şi o modificare asupra perioadei în care este interzis păşunatul, şi anume 6 decembrie – 24 aprilie. „Este un alt articol care nu face nimic altceva decât să încalce dreptul la proprietate”, mai afirmă preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine din România.

O nedreptate legislativă recunoscută chiar de deputaţi

Un comunicat emis pe acest subiect de vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, deputatul  Liviu Harbuz, este fără echivoc. „Oierii au dreptate! Legea vânătorii trebuie modificată şi este responsabilitatea noastră, a parlamentarilor, să reparăm greşeala legislativă! Nu există lege perfectă, ci lege perfectibilă. Este scuza pe care am găsit-o pentru o nedreptate legislativă care, în această perioadă, încurcă activitatea unora dintre cei mai importanţi producători agricoli din România, respectiv crescătorii de ovine. Foarte mult dezbătută în comisii, chiar şi cu participarea liderilor din agricultură, forma finală a unor modificări aduse în acest an la Legea vânătorii s-a dovedit că trebuie reformulată. Ceea ce părea o măsură de protejare a faunei sălbatice – prea mult exploatată în ultimul an, nu trebuie să limiteze activitatea oierilor din România, motiv pentru care am propus în Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor ca săptămâna viitoare, în cadrul şedinţelor noastre săptămânale de lucru, la discuţii să fie invitaţi şi liderii crescătorilor de ovine pentru a găsi împreună o soluţie de mijloc.”

 Deputatul recomandă să se ajungă, împreună, la o formă a legii care, în întregul său, să le permită acestor oameni să facă agricultură fără a periclita în vreun fel fondul cinegetic al României, pe care ne dorim cu toţii să îl protejăm şi să îl lăsăm moştenire copiilor şi nepoţilor noştri. „Vreau să dau asigurări tuturor crescătorilor de animale din România, fermierilor în general, că în Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor nu a existat nici un moment în care să se propună sau să se voteze vreun amendament sau lege care să pună voit piedică activităţii lor. Consider în continuare că dialogul este calea pentru a rezolva orice problemă şi respect dreptul şi opţiunea crescătorilor de ovine de a organiza săptămâna viitoare o acţiune de protest. Sper însă ca invitaţia liderilor lor la discuţii constructive în Parlamentul României să fie o prioritate pentru aceştia întrucât este singurul mod în care Legea vânătorii poate fi modificată aşa cum îşi doresc atât ei, cât şi fermierii şi cei care militează pentru protecţia mediului, a florei şi faunei României”, a încheiat acesta comunicarea.