Referendum pe tema imigraţiei masive în Elveţia

0
330

Elveţienii au fost chemaţi ieri să se pronunţe, în cadrul unui referendum intitulat „Împotriva imigraţiei de masă”, în special asupra cetăţenilor din cadrul UE, ceea ce ar putea duce la un conflict cu Bruxelles-ul. Ultimul sondaj înainte de referendum arăta că susţinătorii acestuia au câştigat teren, în detrimentul celor care au declarat că vor vota împotrivă, ceea ce înseamnă că scrutinul va fi strâns. Dacă va câştiga tabăra care susţine această idee, atunci va fi „haos”, potrivit declaraţiilor profesorului de Ştiinţe Politice din Geneva, Pascal Sciarini, deoarece relaţiile dintre Elveţia şi UE riscă să fie complet reevaluate. Elveţia este o ţară mică, având 8 milioane de locuitori, care nu face parte din UE, dar este înconjurată complet de ţări membre UE. Legată prin acorduri bilaterale cu UE, negociate aspru timp de cinci ani, Elveţia a acceptat să îşi deschidă piaţa muncii pentru cele 500 de milioane de persoane active din Uniune. În momentul intrării în vigoare a libertăţii de circulaţie, care s-a făcut progresiv din 2002, autorităţile au afirmat că nu vor veni decât 8.000 de persoane pe an, maximum. În realitate Elveţia, cu sănătatea sa economică insolentă, care se distinge clar de zona euro, primeşte 80.000 de persoane care vin să muncească, ceea ce provoacă nemulţumirea partidului UDC (dreapta populistă), cel mai important din Parlamentul elveţian. Acest partid se află la originea referendumului, deoarece a reuşit să strângă numărul necesar de semnături pentru organizarea unei astfel de consultări, prevăzute în sistemul politic elveţian, bazat pe democraţia directă. Dacă va câştiga tabăra care susţine referendumul, Elveţia va stabili cote şi contingente în funcţie de nevoile în materie de imigraţie, un sistem aflat în funcţiune înainte de acordurile bilaterale cu UE. Guvernul elveţian, majoritatea partidelor politice şi patronatul s-au pronunţat categoric împtoriva referendumului. Potrivit lor, să pui capăt imigraţiei ar însemna sfârşitul prosperităţii elveţiene. Bruxelles-ul a anunţat deja că dacă Elveţia pune capăt acordurilor de liberă circulaţie, toate celelalte acorduri care leagă Berna de UE vor fi denunţate. Susţinătorii referendumului, în frunte cu UDC, au replicat spunând că este vorba despre o problemă de suveranitate naţională şi că ţara nu trebuie să se plieze pe dictatul european. În plus, UDC apreciază că această imigraţie masivă europeană constatată în ultimii ani este cauza a numeroase probleme cu care se confruntă elveţienii, cum ar fi transporturile în comun supraaglomerate, penuria de locuinţe, peisaje desfigurate de construcţii. Imigraţia a devenit de-a lungul anilor un subiect problematic în Elveţia. Pentru a răspunde parţial protestelor unei părţi a populaţiei pe acest subiect, Guvernul a adoptat măsuri care să facă mai dificil accesul la ajutoare sociale pentru nou-veniţii europeni. În 2013, străinii reprezentau 23,5% (1,88 de milioane de persoane) din populaţia Elveţiei. Înaintea acordurilor de liberă circulaţie cu UE, existau aproximativ 20% străini în Elveţia. Italienii şi germanii sunt cei mai numeroşi, cu 291.000 şi, respectiv, 284.200 de cetăţeni. Ei sunt urmaţi de portughezi (237.000) şi francezi (104.000).