Incendii devastatoare în Australia

0
333

Mai multe regiuni din Australia sunt afectate de incendii, iar acţiunile pompierilor sunt îngreunate de temperaturile crescute, de până la 40 de grade Celsius, şi de vânturi puternice, relatau ieri agenţiile de presă EFE şi Xinhua. Statul Victoria, din sud-estul ţării, se confruntă cu cel mai devastator incendiu de pădure din ultimii cinci ani, întreţinut de vântul uscat şi puternic. În apropiere de Melbourne au fost evacuaţi o serie de locuitori, iar în alte zone, precum Egans Road, mai multe case au fost distruse de flăcări. Autoritatea pentru combaterea incendiilor de pădure a anunţat că în Gippsland acţionează 600 de pompieri, 200 de camioane şi mai multe hidroavioane, dar că operaţiunile de stingere a focului se desfăşoară în „condiţii groaznice” şi că vântul va continua să sufle cu putere. În Australia de Sud continuă zi şi noapte eforturile pompierilor de a pune capăt unui incendiu care s-a declanşat în urmă cu 25 de zile, în zona munţilor Southern Flindres.