Alb-albaştrii, deja cu gândul la derby-ul cu Dinamo: “N-am uitat ce ne-au făcut în tur”

0
21

Primul derby din 2024 în Superligă va fi Universitatea Craiova – Dinamo, duminică, 19 ianuarie, de la ora 20.30, pe „Ion Oblemenco”, iar biletele deja s-au pus în vânzare, costul lor fiind: 20 de lei la Peluaza Nord, 40 de lei la Tribuna a II-a, 125 de lei VIP. 

Dacă pentru o perioadă, rivalitatea dintre cele două echipe s-a estompat, mai ales ţinând cont de problemele pe care le-a avut Dinamo, care a trecut şi printr-un an în liga secundă, din acest sezon, orgoliile dintre olteni şi dinamovişti par să revină la cote înalte. Şi la reaprinderea acestor ambiţii a contribuit şi ce s-a întâmplat la meciul tur, când, pe un teren dificil, pe Arcul de Triumf, Dinamo s-a impus cu 2-1, deşi a jucat cu doi jucători mai puţin pe final, iar oltenii au acuzat anumite durităţi şi şicane din partea gazdelor, inclusiv din partea jucătorilor dinamovişti. Trei jucători craioveni, Mekvabişvili, Paradela şi Koljic, au suferit accidentări destul de grave atunci.

Din cantonamentul de acasă, din Lunca Jiului, oltenii sunt deja cu gândul la revanşa în faţa „câinilor roşii” şi le pregătesc, pe lângă atmosfera infernală care se anunţă în tribunele de pe „Ion Oblemenco”, şi un răspuns pe măsură pe teren, după ce s-a întâmplat în tur.

„E vorba şi de revanşă cu Dinamo, nu uit nici eu şi nici colegii mei tot ce s-a întâmplat acolo, cu jucătorii lor, cu publicul, cum am făcut încălzirea zece minute cu nocturna stinsă, nu am văzut în viaţa mea asemenea lucru, tot ce s-a întâmplat acolo. Trebuie să ne luăm revanşa neapărat! Dinamo e echipă bună, antrenor cu experienţă, care i-a adus aici, sus, dar vom vedea pe teren cine va fi mai bun. Meciurile cu Dinamo şi Rapid contează mult pentru lupta la titlu, deşi în play-off se va da bătălia” a spus Alex Mitriţă.

„Urmează derby-ul cu Dinamo, am suferit la ei, trebuie să ne luăm revanşa neapărat, eu nu cred că a fost normal ce s-a întâmplat acolo, cum a fost terenul şi comportamentul jucătorilor de la Dinamo a întrecut orice măsură şi îi aşteptăm la noi acum, este un plus de ambiţie. Dinamo e altă echipă faţă de anul trecut, de asta este sus, trebuie să avem grijă şi trebuie să-i tratăm ca atare. În tur n-am putut să le punem probleme în atac, acum o să fie altă situaţie” spune şi Vladimir Screciu.

„Noi aşteptăm derby-ul cu Dinamo, mai ales că ne-au bătut în tur şi aşa cum ne-au bătut, vrem să ne luăm revanşa” a declarat portarul Ştiinţei, Laurenţiu Popescu.
În acest week-end, Ştiinţa dispută cele două amicale ale iernii: cu Oţelul Galaţi, sâmbătă, de la ora 13.00, şi cu Poli Iaşi, duminică, de la ora 11.00, ambele meciuri fiind programate la Mogoşoaia, cu porţile închise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *