La Cornu, unde s-a născut la 27 ianuarie 1902, într-o familie de ţărani înstăriţi, numele său încă mai reverberează, dar palid şi paradoxal şcoala gimnazială din Vela îi poartă numele: Ilie Murgulescu. În rest nimic nu mai aminteşte, la Cornu de numele său. Chimist de mare valoare, membru titular al Academiei Române şi apoi preşedinte al acesteia (1963-1966) în două rânduri ministru al învăţământului, într-o perioadă dificilă pentru ţară, din motive asupra cărora nu mai stăruim, Ilie Murgulescu a fost în opinia acad. Radu Voinea –absolvent al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova- secretar general al Academiei Române în anii 70, un excelent ministru al învăţământului, situându-l alături de Spiru Haret, pentru ceea ce a făcut. Alţii îl compară cu Mircea Maliţa, şi acesta un excelent ministru al Educaţiei. La 30 martie anul trecut, Secţia de ştiinţe chimice a Academiei Române l-a omagiat cu prilejiul împlinirii a 120 de ani de la naşterea sa, fiind considerat „părintele şcolii de chimie-fizică din România”. De numele ministrului Ilie Murgulescu se leagă inaugurarea în 1961 a Institutului pedagogic de 3 ani din Craiova, care a lansat traiectoria pentru viitoarea Universitate. Asumându-şi riscuri politice, deloc scuzabile pentru acea vreme, a reuşit readucerea la catedră a unor „revocaţi” din învăţământ, cărora regimul le aplicase etichetăti şi stigmate de duşmani şi de „elemente dizolvante”, lăsându-i pe drumuri fără pâine. În această categorie a reevaluaţilor s-au aflat profesorii craioveni C. D. Papastate şi Ion Pătraşcu, dar şi filozoful culturii Ion Zamfirescu şi mulţi alţii, din diferite locuri ale ţării, în frunte cu înşişi Şerban Cioculescu şi Al. Dima şi nu numai. Vederile de stânga ale lui Ilie Murgulescu, interpretate subiectiv, dacă nu maliţios de spirite grăbite să facă „tabula rasa” în toate, au boţit imaginea unui reformator şi ctitor şcolar, savant de prestigiu şi pedagog social, cu o aură proprie, inconfundabilă, obţinută în perioada interbelică. Absolvent „magna cum laudae” al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Cluj (1928) cu doctorat în Ştiinţa chimiei (1930) cu o teză despre „tiosulfaţii complecşi de cupru”, studii de specialitate la Universitatea din Leipzig, privind metodele optice în chimie şi fotochimie, Ilie Murgulescu a parcurs toate treptele ierarhice la universităţile din Cluj şi Bucureşti, ca şi la Institutul politehnic, devenind pe rând rectorul acestora. Peste ani avea să devină membru titular a patru Academii de ştiinţe europene, al Societăţii franceze de chimie şi al Societăţii internaţionale de electrochimie, iar în 1980, când regimul de la Bucureşti îl marginalizează „pentru infidelitate” a fost încununat membru al Academiei de ştiinţe din New York. A fost, cum spuneam, ministrul învăţământului şi culturii, în două rânduri (1953-1956 şi 1960-1963) preşedinte al Academiei Române (1963-1966), vicepreşedinte al Consiliului de stat şi al Marii Adunări Naţionale (1965-1975). S-ar fi opus, ne încredinţează academicianul Radu Voinea, în 1974, la alegerea ca membru titular al Academiei al Elenei Ceauşescu, dar cu destulă timiditate, fiindcă nici nu era posibil mai mult. Este considerat inventator al procedeului de polimerizare a acrilinitratului. În cartea sa „Pagini memoralistice” (1995) Ion Zamfirescu recunoaşte pilduitor „revenirea mea în învăţământul superior după 11 ani, de un fel de „diasporă”, a avut loc prin voinţa şi hotărârea profesorului savant Ilie Murgulescu pe atunci ministru al învăţământului. Trebuie rostit acest nume (…) şi un gând sensibil, purtând în el semne de omagiu înalt şi recunoscător”. Se spune că dacă ministrul ar fi fost lăsat să-şi continue activitatea de mentor al învăţământului poate că ar fi degajat o energie comparabilă cu aceea a lui Spiru Haret la vremea lui. În tezaurul ştiinţei româneşti şi nu numai Ilie Murgulescu rămâne remarcabil prin contribuţii fundamentale (cărţi, invenţii, studii) în domeniile chimiei analitice, chimiei fizice şi chimiei anorganice. Reamintim doar atât: a plecat în lume din comuna Cornu, uimind ulterior pe cei cu care a discutat prin cunoaşterea detaliată a istoriei şi geografiei văilor Cornului, Olarului şi Mirciei. Şi-a luat Bacalaureatul în 1922 la actualul Colegiu „Carol I” din Craiova. Cornu este un sat al comunei Orodel, ca şi Bechetul, Călugăreiul sau Teiul. Nomenclatorul stradal menţionează denumiri dintre cele mai bizare precum Brutăriei, Cimitirului, Zambilei, Garofiţei, Vărzarilor, Ogorului, Tractorului, Liliacului, Domnişoarei, Periferiei, Păcii, PLopilor, Socului, inclusiv… Primarilor. Măcar o stradă să-i poarte numele celui care a fost Ilie Murgulescu, dar la asta nu s-a gândit nimeni.
