Cadre specializate pentru studiul protecţiei mediului

0
233
Potrivit unei Note trimisă de Ministerul Educaţiei Inspectoratelor Şcolare, unitățile de învățământ preuniversitar trebuie să desemneze un responsabil de mediu, adică un profesor care să se ocupe cu promovarea principiilor dezvoltării durabile. Structurile din teritoriu ale ME vor centraliza informațiile solicitate. De asemenea,  programul „Săptămâna verde” va avea propria metodologie de organizare. Documentul este semnat de trei secretari de stat în Ministerul Educației: Sorin Ion, Florian Lixandru și Bogdan Cristescu, precizează Edupedu.ro.
După ce va fi aprobată prin Hotărâre de Guvern „Strategia Națională privind Educația pentru Mediu și Schimbări Climatice 2023-2030”, unităţile de învăţământ vor primi Metodologia de organizare a programului „Săptămâna verde”, aceasta urmând a fi aprobată prin Ordin al ministrului Educației, fiind desfăşurate activități specifice, în concordanță cu structura anului școlar 2022-2023.

Potrivit documentului trimis de Ministerul Educației, conducerile unităților de învățământ au următoarele obligații:

  • de a desemna un responsabil de mediu – un cadru didactic responsabil cu promovarea principiilor dezvoltării durabile, care să contribuie și la deschiderea școlii spre comunitate pe teme de mediu, schimbări climatice;
  • da a realiza o adresă de e-mail – dedicată, ce va asigura unității de învățământ atât comunicarea pentru desfășurarea programului „Săptămâna verde”, cât și dreptul de postare pe platforma realizată pentru desfășurarea programului „Săptămâna Verde”, utilă în educația pentru mediu și schimbări climatice, pentru creșterea gradului de accesibilitate la aceste resurse și pentru stimularea participării elevilor la acțiuni dedicate protecției mediului. Adresa de e-mail va fi creată după modelul responsabil.mediu@domeniu.ro.

Conform structurii anului școlar 2022-2023, Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie— 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare). Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”. Strategia Națională privind Educația pentru mediu și schimbări climatice 2023-2030 se fundamentează pe Raportul Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile și va fi transpusă în programele şcolare începând cu anul şcolar 2023-2024. Documentul a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Educației pe 29 decembrie 2022.