Pe durata săptămânii 10-16 ianuarie, elevii vor organiza o grevă japoneză în semn de protest față de tăierea burselor, anunță într-un comunicat Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETM), informează edupedu.ro.
Luni, 10 ianuarie, elevii din mai multe licee din şase județe ale țării au pornit o grevă japoneză față de schimbările criteriilor de acordare a burselor. Astfel, elevii vor purta în următoarea săptămână, pe durata orelor de curs, la braț, o banderolă albă, pentru a protesta față de modificarea abuzivă a criteriilor de acordare a burselor, potrivit comunicatului. În urma protestului organizat de asociațiile de elevi, Ministerul Educației a declarat faptul că nu va modifica înapoi criteriile de acordare a burselor. În acest sens, asociațiile de elevi vor continua cu acțiuni, lansând o petiție și începând o grevă japoneză, precum și vor acționa în instanță ordinul respectiv. „Îndemnăm toți elevii care își vor pierde bursa în urma modificărilor aduse, precum și elevii ce doresc să fie solidari cu colegii lor, să poarte în această săptămână o banderolă albă la mână”, scriu reprezentanții asociațiilor de elevi.