Valsuri, polci și arii celebre, în Concertul de Anul Nou al Filarmonicii „Oltenia”

0
492

În tradiționalul Concert de Anul Nou, cu care de fiecare dată deschide programul lunii ianuarie, Filarmonica „Oltenia” propune spre audiție valsuri, polci și arii celebre ale faimoasei familii austriece de muzicieni Strauss. Intitulat chiar „Călătorind cu Strauss”, evenimentul va avea două reprezentații, pe 11 și 12 ianuarie 2019, cu începere de la ora 19.00. Ambele vor fi susținute de Orchestra Simfonică a Filarmonicii craiovene, condusă de dirijorul Marius Hristescu, invitată fiind soprana Ianna Novac. Cele două concerte vor avea loc cu casa închisă, toate biletele fiind epuizate la vânzare, potrivit reprezentanților Filarmonicii „Oltenia”.

 Ianna Novac a intrat în showbiz în anul 2003, cântând în cunoscuta trupă pop A.S.I.A. Licențiată a Universității Naționale de Muzică din București, secția Canto Clasic, a lansat proiectul solo în pop-opera în 2010, fiind singura soprană din România care abordează acest gen. Lansarea a avut loc printr-un concert alături de celebrul tenor italian Alessandro Safina, la Sala Palatului din București. În 2011 s-a produs și lansarea internațională, printr-un album realizat alături de celebrul interpret Francesco Napoli, produs de casa de discuri Universal Germany. În anul 2012 a lansat primul album din cariera solo, „Open Your Eyes”, printr-un concert susținut la Teatrul Odeon din București.

Ca solistă vocală, Ianna Novac a câștigat peste 25 de premii naționale și internaționale la concursuri, festivaluri și gale. Începând cu anul 2011, desfășoară o bogată activitate solistică internațională, susținând concerte în Italia, Germania, Franța, Ungaria, Grecia, Emiratele Arabe Unite, Rusia, Ucraina, Bielorusia și Republica Moldova. Cel mai nou proiect, lansat în 2017, este realizat în colaborare cu Symphonic Pop Orchestra, alături de care soprana a concertat atât în România, cât și în străinătate. În 2018 i s-a decernat Premiul pentru originalitate în muzică, la Gala Performanței și Excelenței.