Ambasada Israelului anunţă că noul ambasador al Israelului soseşte astăzi la Bucureşti. David Saranga şi-a început cariera de diplomat tot în România, în urmă cu 20 de ani, unde a învăţat foarte bine limba română. Saranga o înlocuieşte pe Tamar Samash. „România are un loc important în inima mea. După 20 de ani mă întorc în România de care nu m-am despărţit niciodată. Amintirile, prietenii şi cultura română m-au însoţit până în ziua de astăzi. În Israel trăiesc 400.000 de evrei de origine română, care s-au intergrat perfect în toate domeniile. Comunitatea română reprezintă o legătură importantă între cele două state”, susţine Saranga în clipul de prezentare, publicat pe pagina de Facebook a Ambasadei Israelului în România.