La Coşoveni, neînţelegerile dintre consilierii locali ţin pe loc dezvoltarea comunei

0
1129

Este una dintre cele mai mari comune din apropierea Craiovei şi are perspective mari de dezvoltare. Numai că, deocamdată, nimic nu poate fi demarat, din cauza unor ambiţii, nu neapărat politice, cât personale. Reprezentanţii a două partide aflate la guvernare nu se pot înţelege în teritoriu, iar de pierdut are comunitatea. Vorbim de comuna Coşoveni, unde inexistenţa Planului Urbanistic General (PUG) face imposibilă, cel puţin până acum, dezvoltarea localităţii. O speranţă vine de la şedinţa extraordinară a Consiliului Local, de aseară, când s-a dezbătut această problemă. Disensiunile dintre consilieri, indiferent de culoarea politică, a dus, de-a lungul ultimilor şase ani, ca diferenţa între Coşoveni şi Cîrcea să crească foarte mult, în defavoarea celei dintâi. Până în 2004, ambele făceau parte din aceeaşi structură.

Până în 2004, comuna Coşoveni avea în administrare şi Cîrcea. În acel an, ultima a devenit comună, iar, de atunci, şi-a continuat dezvoltarea, având şi un primar destoinic, Valerică Pupăză, care a ştiut să-i unească, în cadrul unor proiecte de dezvoltare, atât pe majoritari, cât şi pe minoritari, vorbim de forţele politice aflate în Consiliul Local. Până în 2012 a mai mers cum a mai mers, dar, odată cu alegerea primarului,  Nicuşor Coandă, cel care este în funcţie şi acum, au început disputele, unele care nu aveau de a face cu lupta politică, ţinând mai mult de orgolii personale. În 2013, Consiliul Local a fost dizolvat, iar în anul următor au avut loc alegeri anticipate pentru desemnarea noului legislativ local. În urma acestora, s-a conturat o majoritate în jurul PSD şi, cât de cât, lucrurile au mers într-o perspectivă îmbucurătoare, dar numai până în 2016, un an electoral. În vara de atunci, ales a fost tot Nicuşor Coandă, dar componenţa CL era la limita majorităţii: PSD – şase mandate, ALDE – două, PNL – patru şi PMP – unul. Dar, prin alianţa la guvernare PSD – ALDE, se credea că nu vor fi mari probleme în adoptarea unor hotărâri. Din păcate, realitatea a fost cu totul alta, în timp. Cei doi reprezentanţi ai ALDE (Victor Gogonea, actual vice-primar, şi Iulian Mirea) se pare că au schimbat tabăra şi votează aşa cum doresc.

Un PUG expirat din 2011

Şicanele au continuat, bugetul local a fost , în 2017, ciuntit, ajungându-se până la desfiinţarea postului de specialist al Compartimentului Urbanism din cadrul Primăriei Coşoveni. „La şedinţele ordinare ale Consiliului Local se întruneşte cvorumul, dar, nefiind o majoritate, multe proiecte au căzut. Consilierii au convocat două şedinţe extraordinare şi au hotărât să fie alocaţi bani pentru alei pietonale, achiziţionarea unui buldoexcavator şi pentru reabilitarea drumului judeţean. Ori, aceste lucruri nu puteau fi acceptate de Prefectură. Cel puţin pentru cel din urmă, sunt două considerente: nu este în proprietatea noastră şi nu avem PUG-ul aprobat. De fapt, de aici începe toată povestea”, a precizat primarul Nicuşor Coandă. Ultimul PUG a expirat în 2011, după o valabilitate de zece ani. Între timp, aşa cum aminteam, în 2004 Cîrcea s-a desprins de Coşoveni, cu atât mai mult fiind nevoie de un nou plan de dezvoltare. „Vecinii noştri şi-au rezolvat problemele. În 2013, semnasem un contract cu o firmă specializată, a intervenit acea criză politică şi au venit alegerile din 2016, când se credea că se va ajunge la finalitate, dar nu s-a întâmplat.  Sper ca astă-seară (ieri – n.r. ) să fie votat. Chiar bugetul pe anul trecut a fost diminuat, neprimind bani pentru iluminatul public sau repararea drumurilor din comună”, a mai spus Nicuşor Coandă.

Pierderi mari pentru comunitate

Ce înseamnă inexistenţa acestui PUG este lesne de înţeles. Fără el, nimeni nu-şi poate face nici măcar o casă, ca să nu mai vorbim de investiţii, inclusiv pe fonduri europene. «Sincer, la această oră nu este niciun proiect depus. Avem în plan un program de un milion de euro pentru reabilitarea drumurilor de exploataţie agricolă, transformarea Casei „Ciobănescu” (care a aparţinut unui fost boier), într-un program After-school (500.000 de euro), reabilitarea Căminului Cultural (500.000 de euro) şi rezolvarea canalizării, dar, fără PUG suntem legaţi de mâini şi de picioare. Nu mai spun că sunt câteva Hotărâri ale Consiliului Local care nu au primit viza de legalitate de la Prefectură, deoarece au fost depuse reclamaţii şi nu au fost soluţionate, încă. Am credinţa că, într-un final, consilierii îşi vor da seama de pierderile comunei şi vor lăsa orgoliile deoparte» – Nicuşor Coandă.