Băluţă, inclus de AFAN în „echipa anului 2017”

0
391
Alexandru Băluţă

Nu numai ofertele din partea lui Gigi Becali au venit în serie pentru Alex Băluţă în această perioadă de sfârşit de 2017 şi început de 2018, dar şi distincţiile. Mai întâi, la Gala Fotbalului Românesc, Băluţă a fost declarat „fotbalistul cu cea mai bună ascensiune”. Apoi, Băluţă a fost premiat şi acasă, deşi în lipsi, trofeul fiind ridicat de familia sa, la Gala Sportului Doljean, eveniment organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj. În sfârşit, prestaţiile din 2017 ale căpitanului Universităţii Craiova au fost premiate şi  de Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, care a întocmit de curând echipa ideală din Liga I, în care a intrat şi Băluţă. Premiul a fost ridicat de un reprezentant al clubului, deoarece fotbalistul se află în pregătiri cu echipa în Antalya. „A fost un an plin de trofee pe plan personal, dar acum sper să reuşesc să ridic şi cu echipa un trofeu. Sunt fericit, fiindcă este o încununare a muncii mele şi le mulţumesc din suflet tuturor celor care m-au votat. Sper ca şi pe viitor să mai am parte de astfel de momente. Forza Ştiinţa!“, a spus Alexandru Băluţă.