Adoptat în 2015, Regulamentul privind noile alimentele este aplicabil începând cu 1 ianuarie 2018

0
306

Regulamentul privind noile alimentele, adoptat în 2015, este aplicabil începând cu 1 ianuarie 2018. Acesta aduce îmbunătăţiri şi modificări semnificative procedurii de autorizare a noilor produse alimentare şi include o definiţie extinsă pentru noile alimente, care să ţină seama de progresele tehnologice şi de inovare din sectorul alimentar, un sistem centralizat de autorizare la nivelul UE a acestor alimente şi a celor tradiţionale din ţări terţe, o listă a tuturor noilor alimente autorizate în UE şi prevederi de protecţie a datelor pentru solicitanţi.  Aceste schimbări vor simplifica procesul de autorizare şi introducere a noilor alimente pe piaţa europeană, acesta devenind mai rapid şi mai favorabil solicitanţilor, asigurând în acelaşi timp siguranţa alimentară. Sperăm că acest lucru va contribui la creşterea varietăţii alimentelor tradiţionale şi inovatoare, sănătoase şi nutritive deja prezente pe piaţa UE.“, a subliniat comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară Vytenis Andriukaitis.  Înainte de a fi autorizate, trebuie dovedit ştiinţific că aceste noi alimente sunt sigure pentru consum din punct de vedere al sănătăţii publice. Procesul de autorizare stabileşte condiţiile de utilizare a acestora, luarea lor în considerare ca alimente şi cerinţele de etichetare.