Barack Obama îşi ia rămas bun!

0
377

obamaPreşedintele american, Barack Obama, ale cărui relaţii cu succesorul său Donald Trump sunt considerate tensionate, pronunţă astăzi, 10 ianuarie a.c, un discurs de adio la Chicago, oraşul în care şi-a construit ascensiunea politică. Discursul va fi postat pe site-ul Casei Albe, mâine, începând cu ora 4.00 (ora României). După opt ani de putere deplină, Barack Obama cedează locul republicanului Donald Trump, în cadrul unei ceremonii de investitură, care va avea loc la 20 ianuarie. Şi dacă prima întâlnire tete a tete în Biroul Oval, între cei doi preşedinţi, a surprins prin tonul calm, lucrurile au evoluat între timp. Fiindcă, cel de-al 44-lea, respectiv cel de-al 45-lea preşedinte al SUA au avut mai multe convorbiri telefonice, tensiunile devenind evidente. Orietarea este clară în privinţa marilor dosare. Apoi, Donald Trump a anunţat că va înlătura prin decret sau pe cale legislativă toate iniţiativele luate în cursul ultimilor opt ani. Şi dacă Barack Obama a anunţat sancţiuni contra Moscovei, acuzată de ingerinţe în influenţarea scrutinului prezidenţial, Donald Trump a salutat „inteligenţa”…preşedintelui rus Vladimir Putin. Desincronizări există şi în privinţa deţinuţilor de la Guantanamo, preşedintele ales punând în gardă asupra ameninţării pe care o reprezintă aceste elemente periculoase, dar şi în privinţa interdicţiei forajului în Antarctica, al rezoluţiei ONU privind coloniile israeliene în teritoriile palestiniene şi Obamacare. Istoria tranziţiei prezidenţiale n-a fost întotdeauna calmă. La mijlocul secolului trecut, Herbert Hoover şi Franklin Delano Roosevelt, rămaşi în cărţile de istorie, au refuzat să-şi adreseze formule de politeţe în ziua transferului de putere. În 1981, democratul Jimmy Carter şi republicanul Ronald Reagan, pe fondul crizei ostaticilor americani în Iran, şi-au arătat idiosincraziile reciproce. În schimb în 2009 George W. Bush şi Barack Obama au demonstrat un  model de democraţie veritabilă.