Consiliul Judeţean Dolj a anunţat proiectele importante din 2013

0
351

Deocamdată nu se ştie cum va arăta bugetul pe anul 2013. Urmează o discuţie cu FMI şi probabil din data de 15 ianuarie proiectul va intra în Parlament. Conform legilor fiscale prin care fiecare primărie trebuie să îşi comunice bugetul şi să-l afişeze, la finele lunii februarie toate localităţile doljene ar trebui să aibă aprobat bugetul. Sub aceste auspicii au început conferinţa de presă, de ieri, preşedintele Ion Prioteasa, vicepreşedintele Cristinel Iovan, administratorul public al judeţului Alin Mitrică şi arhitectul Radu Pappa, în care au prezentat proiectele pe 2013 ale Consiliului Judeţean.

Investiţiile sunt îndrăzneţe, pornind de la sănătate, infrastructură şi până la cultură, cu sume importante, care vor fi suportate din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Dolj şi din bani europeni. Clinică de cardiologie intervenţională, unitate de primiri urgenţe, centru de agrement, Masterplanul de deşeuri, anveloparea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova sunt doar câteva dintre proiectele prezentate de şeful administraţiei doljene.

“De-a lungul timpului, Consiliul Judeţean a câştigat încrederea cetăţenilor din judeţul Dolj prin seriozitate şi profesionalism, iar astăzi, în prima conferinţă de presă din 2013 punem pe tapet lucruri care sunt posibil de realizat. Vă vom prezenta un plan minimal care va fi abordat la acest început de an. Unele lucrări le vom termina în cursul anului 2013, altele vor face obiectul unei abordări multianuale până la finalul mandatului nostru din 2016”, a declarat Ion Prioteasa.

Sistemul sanitar, obiectivul numărul unu

În acest an, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova este obiectivul numărul unu al Consiliului Judeţean Dolj în ceea ce priveşte marile investiţii. S-a început cu Ambulatoriul, se va continua cu schimbarea celor zece lifturi, cu sălile de operaţii şi, dacă va fi aprobată finanţarea, se va realiza şi izolarea termică a clădirii. În plus, Consiliul Judeţean Dolj a găsit o soluţie pentru achiziţionarea de aparatură pentru Secţia de Urologie, a mai informat Ion Prioteasa: „După multe consultări am ajuns cu toţii la concluzia că este momentul să ne ducem cu banii pe care îi avem la dispoziţie către domeniul sănătăţii. Zona Olteniei este una săracă, cu populaţie îmbătrânită şi bolnavă, care a rămas mult în urma altor zone. Ministerul Sănătăţii de foarte puţine ori şi-a îndreptat privirea către cel mai mare spital din zonă – Spitalul Judeţean. Este de datoria noastră să venim în sprijinul cetăţenilor. Astfel, am decis ca în parcarea zonei de urgenţă să construim o clădire cu un etaj, cu suprafaţă de aproximativ 1.200 mp. La parter se va desfăşura unitatea de primiri urgenţe, iar la etaj va fi partea administrativă. Am stabilit ca pentru sfârşitul acestei săptămâni, respectiv sâmbătă, să fie prezentă la Târgu Mureş o delegaţie din care va face parte domnul vicepreşedinte Cristinel Iovan, domnul arhitect-şef Radu Pappa, directorul spitalului, Florin Petresc, şi şeful de la UPU, care va avea o întâlnire cu domnul Raed Arafat. Dorim să vedem cum funcţionează centrul de primiri urgenţe de la Tg Mureş, care este cel mai performant din România, şi în ce măsură putem să aplicăm la noi ce vom vedea la ei. Ministrul Raed Arafat a promis că în cursul acestei luni o să vină la Craiova şi o să discutăm numai despre Spitalul de Urgenţă Craiova. Ambulatoriul de la Spitalul Judeţean este o investiţie de peste opt milioane de euro. Aici se lucrează în condiţii foarte dificile, pentru că saloanele sunt ocupate de oameni aflaţi în suferinţă. Continuăm reabilitarea sălilor de operaţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova. Facem lucruri serioase acolo. Aici amintesc şi de lifturile care sunt pregătite să iasă la licitaţie pentru a obţine reabilitarea. De la nouă am ajuns la zece lifturi”.

Spitalul de Urgenţă va fi anvelopat

În martie este un termen de depunere a proiectelor de anvelopare a clădirilor publice. Consiliul Judeţean Dolj se pregăteşte să depună un proiect de anvelopare a Spitalului de Urgenţă. Pentru a face această anvelopare, spitalul are nevoie de o expertiză care costă şi durează foarte mult. „Norocul nostru este că expertiza a început şi este realizată de Ministerul Sănătăţii. Dar, nefiind o problemă pe care să o gestionăm noi, este posibil ca această expertiză să nu fie gata până în martie. Aici intervenim noi si încercăm să facem tot posibilul ca expertiza să fie gata până depunem acest proiect, ca în felul acesta să facem nu numai anveloparea, ci şi schimbarea tocăriei, a instalaţiilor electrice şi termice, iar noi să putem să intervenim pe banii noştri în reabilitarea saloanelor şi a grupurilor sanitare. Este vorba de multe zeci de milioane de euro. Să sperăm că vom accesa acest proiect cu succes”, a spus liderul administraţiei judeţene.

Parc acvatic pentru craioveni

Radu Pappa

Pe lângă proiectele în infrastructura rutieră, în Sănătate şi Cultură, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a anunţat şi investiţii în proiecte de agrement. Unul dintre acestea ar fi amenajarea unui centru acvatic şi de agrement în municipiul Craiova, care ar urma să fie realizat pe teren din spatele CMZ, între strada „Dragalina” şi bulevardul „Gheorghe Chiţu”, care are un hectar şi este în proprietatea Consiliului Judeţean Dolj. Centrul ar urma să aibă spaţii de agrement atât în aer liber, cât şi închise. Pentru proiectare, autorităţile judeţene au demarat un concurs de soluţii. “Am lansat acest concurs de soluţii, la care premiul este atribuirea contractului de proiectare pentru acest centru de agrement, iar termenul de deschidere a ofertelor este stabilit la sfârşitul acestei luni, pe 31 ianuarie. Terenul pe care va fi realizat este unul în pantă, care ne va permite să obţinem un ansamblu de-a dreptul spectaculos”, a declarat arhitectul-şef al judeţului, Radu Pappa.

 

Ion Prioteasa: „Încercăm să mai atragem 100 de milioane de euro pe Masterplanul de apă”

Pentru că actualul Masterplan de apă uzată şi canal nu acoperă decât unele localităţi, Consiliului Judeţean Dolj a luat decizia să îl extindă şi se aşteaptă să mai primească pentru acest proiect cel puţin 100 de milioane de euro. De data aceasta, spune preşedintele Ion Prioteasa, investiţia va fi pentru mediul rural şi îşi va îndrepta privirea şi către nordul judeţului care are mari probleme cu apa: “Încercăm să mai atragem 100 de milioane de euro pe Masterplanul de apă, pe care dorim să îl extindem. Am avut până acum în vedere zona urbană, dar dorim să ne canalizăm atenţia şi spre localităţile din mediul rural, în special cele din nordul judeţului, acolo unde, din cauza extracţiei petrolului şi a gazelo, a fost infestată pânza freatică”.

Licitaţii pentru curse aeriene la Barcelona şi Londra

La Aeroportul din Craiova investiţiile care vor urma se referă doar la pistă. Altele vor mai fi făcute numai în cazuri de forţă majoră. Drept urmare, Consiliul Judeţean Dolj va trebui să rentabilizeze această afacere în anii următori, motiv pentru care în perioada următoare va scoate la licitaţie caietele de sarcini pentru realizarea a trei noi linii aeriene ce vor opera de pe Aeroportul din Craiova. “Am reuşit să avem acel mecanism financiar prin care putem să venim cu finanţare bună, tentantă, pentru companiile aeriene care vor să opereze de pe Aeroportul din Craiova. Vom scoate la licitaţii, anul acesta, trei noi linii aeriene. Fără dubiu, Londra şi Barcelona şi pentru a treia destinaţie ne aflăm în discuţii, în funcţie de studiile pe care le vom realiza, pentru Koln, Paris sau Bruxelles. Pentru aceste trei destinaţii acordăm un ajutor financiar companiilor care vor opera pe Aeroportul din Craiova, bazându-ne pe decizia Comisiei Europene care ne permite să asigurăm o asemenea finanţare pentru companiile aeriene, pentru cheltuieli de marketing şi reaşezarea bazelor lor aici. La sfârşitul acestei luni intrăm în şedinţa de consiliu judeţean cu primele proiecte de hotărâri care vizează suma pe care o vom aloca, caietul de sarcini pe care urmează să îl aprobăm şi toate celelalte mecanisme ale acestei licitaţii, licitaţie ce va fi publicată în jurnalul Comisiei Europene”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan.

Reabilitarea Muzeului de Artă, finalizată în acest an

Somptuosul Palat „Jean Mihail”, emblematic pentru regiunea Oltenie,i atât ca edificiu cultural-istoric aparţinând patrimoniului naţional, cât şi ca valoare a colecţiilor expuse în incinta acestuia, adăposteşte Muzeul de Artă Craiova din luna august a anului 1954. Starea de degradare a imobilului, chiar la nivelul structurii, solicita o intervenţie rapidă de consolidare şi restaurare, iar proiectul în valoare de opt milioane de euro «Consolidare, restaurare Palatul „Jean Mihail” – Muzeul de Artă Craiova», al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Dolj, a venit la timp. Amplasamentul a fost predat constructorului în data de 9 septembrie 2010 şi în acest an lucrările vor fi finalizate.

«În acest an vom finaliza şi lucrările de modernizare şi reabilitare a Muzeului de Artă din Craiova. Este un muzeu care ar face cinste oricărei capitale din lume, iar operele lui Brâncuşi şi ale altor sculptori şi pictori celebri îşi au aici un loc binemeritat. În afară de ceea ce înseamnă Palatul „Jean Mihai”, de-a lungul timpului, aici s-au oprit toţi regii României atunci când au avut trecere prin Craiova. În acest loc minunat s-au întâmplat multe lucruri însemnate, care vor fi inscripţionate pe o placă ce va fi aşezată fie pe clădire, fie în curte, după cum vor stabili arhitecţii, pentru că cei care vizitează acest obiectiv trebuie să cunoască evenimentele deosebite din viaţa acestui palat frumos din sudul României», a spus Ion Prioteasa.

Implementarea Masterplanului de deşeuri, o urgenţă pentru autorităţi

În acest an este repus pe tapet Masterplanul de deşeuri, iar acesta va trebui implementat de urgenţă, pentru că în vara acestui an va înceta finanţarea europeană pentru astfel de proiecte. „Din nou vorbim de Masterplanul de deşeuri. Din punctul nostru de vedere, drumul este liber. Ne-am făcut datoria timp de cinci ani. În această perioadă de aproximativ şase luni, de când Lia Olguţa Vailescu este primarul Craiovei, proiectul a fost privit cu toată deschiderea. Se încearcă o formulă aparte acum, cu acele maşini inteligente şi cu zonele în care gunoiul să fie depozitat în pământ în aşa fel încât să se evite mizeria, câinii. Doamna primar îşi dă toată silinţa pentru a pune la punct Masterplanul de deşeuri. Chiar ieri mi-a spus că a vorbit la Ministerul Mediului pentru a urgenta aceste lucruri. Dacă este cazul, vom merge şi vom sta la Bucureşti până se vor rezolva toate problemele. Credem în acest proiect de 50 de milioane de euro, care în acest an trebuie să fie pus în operă în mare viteză, pentru că în această vară expiră finanţarea pe care Uniunea Europeană o pune pentru acest program de deşeuri”, a explicat preşedintele Prioteasa.

Ne dorim o bază de intervenţii pentru iarnă la Craiova

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a anunţat că vrea o bază regională de intervenţii pe timp de iarnă la Craiova, după modelul celei de la Timişoara. “Vedem că în această perioadă a anului tot timpul sunt probleme cu asigurarea circulaţiei pe drumuri: ba nu sunt utilaje suficiente, ba se strică. Ne dorim să depunem un proiect pentru realizarea la Craiova a unei baze regionale de intervenţie pe timp de iarnă, care să fie dotată cu utilaje performante şi să asigure degajarea drumurilor în condiţii critice. O asemenea maşină, de exemplu o freză, care să poată să intre şi să cureţe un drum în situaţia în care nici buldozerele nu mai fac faţă, costă în jurul a 800.000 de euro, sumă care nu e la îndemâna oricui. Nu este o idee nouă. O asemenea bază există la Timişoara şi, după ce am stat şi am consultat hotărârea de guvern în baza căreia funcţionează, am constatat că una la fel trebuia înfiinţată şi la Craiova”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

 ALINA DRĂGHICI şi MARIN TURCITU