Universitatea a deschis lista de candidaturi pentru Senat

0
379

Procesul electoral pentru alegerea noilor structuri de conducere în instituţiile de învăţământ superior este în plină desfăşurare.

Universitatea din Craiova a deschis, ieri, sesiunea de depunere a candidaturilor pentru cel mai înalt for de dezbatere şi decizie: Senatul. Candidaţii pot intra în cursă până pe 18 ianuarie a.c., iar scrutinul se va derula în perioada 23-27 ianuarie. După această etapă se va trece la alegerea preşedintelui Senatului, proces care se va derula în intervalul 30 ianuarie – 8 februarie a.c. Rectorul universităţii va fi ales de comunitatea academică în perioada 20-28 februarie, iar întreg procesul de stabilire a noilor organisme de conducere se va încheia în luna mai cu desemnarea prorectorilor, decanilor şi prodecanilor.