O nouă partidă de şah este oferită Iranului. Pentru a forţa Republica Islamică să renunţe la ameninţarea nucleară, UE se pregăteşte să utilizeze arma economică de descurajare: un embargou asupra importurilor de petrol iranian, demers pentru care există susţinerea puternică a SUA. Oficial, diplomaţii europeni lucrează la restricţionarea importurilor sau chiar instituirea unui embargou „în etape”. Dar la Bruxelles, Washington şi Teheran sunt puţini aceia care opinează că Europa, primul client petrolier al Iranului, va face un pas hotărâtor fără să se întoarcă. „Sancţiunile parţiale n-au avut efect, dimpotrivă, au întărit regimul, se spune la Bruxelles. Acum îi vor lovi acolo unde îi doare”. Decizia ar trebui luată în unanimitate de „cei 27”, la 30 ianuarie a.c., de miniştrii Afacerilor Externe. Un summit european, întărit de un mesaj politic. Iranul a îmbăgăţit deja uraniu, până la puritatea de utilizare, şi poate accelera producţia. „Suntem la 12 sau 15 luni de o criză majoră” a indicat un diplomat european. Agenda politică impune o acţiune rapidă. Iranul va cunoaşte, în două luni, primele alegeri parlamentare de la alegerile prezidenţiale, îndelung contestate în 2009. Obiectivul, nerostit, al Europei, este discreditarea clanului lui Mahmoud Ahmadinejad în ochii iranienilor, deja iritaţi de inflaţie. Până acum, regimul de la Teheran nu ameninţase cu interzicerea utilizării culoarului maritim pentru Flota a V-a americană şi nici cu închiderea strâmtorii Ormuz în caz de embargou. Bineînţeles că instituirea unui embargou ar avea consecinţe nu uşor suportabile. Piaţa însăşi ar fi afectată. Recursul la embargou, ultima măsură pe scara sancţiunilor economice, este un pariu de risc ridicat. Petrolul reprezintă 60% din veniturile economiei iraniene şi aduce 80% din devize. Valorificarea este vitală pentru Iran. Dar şi europenii, în pragul recesiunii, n-au nimic de câştigat dintr-o penurie, conjugată cu escaladarea preţurilor. Prin instituirea unui embargou, UE ar priva Teheranul de circa 20% din piaţa deţinută momentan. Dar ar mai rămâne de descurajat alţi clienţi importanţi, precum China, India, Japonia, Coreea de Sud. Baletul politic se accelerează. Iranul este al doilea producător al OPEC, şi, prin sfidarea sa, Arabia Saudită ar rămâne, în toate scenariile, ca singura alternativă posibilă, se spune la Bruxelles. De surmontat rămân ultimele reticenţe în cadrul UE. De pildă, Italia, căreia Teheranul îi rambursează în petrol credite de două miliarde de dolari, nu este deloc dispusă să urmeze embargoul. Grecia, care rafinează petrolul brut iranian, cu destinaţia Balcani, are, de asemenea, propriile puncte de vedere. Duminică, 8 ianuarie, secretarul de stat american pentru Apărare, Leon Panetta, interogat în emisiunea „Face the nation”, pe canalul CBS, a spus că SUA vor răspunde prin forţă dacă Iranul încearcă să blocheze strâmtoarea Ormuz, pasaj strategic pentru traficul maritim petrolier. Escaladarea tensiunilor între Teheran şi Washington, după avertismentele emise de către Iran, la sfârşitul manevrelor militare, contra prezenţei marinei americane în Golful Persic, sunt considerate drept „slăbiciune” şi demonstrează eficacitatea sancţiunilor împotriva programului militar controversat.
