O monedă din argint cu tema 90 de ani de la nașterea lui Fănuș Neagu, lansată în circuitul numismatic

0
262

 Începând cu data de 12 decembrie 2022, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 90 de ani de la nașterea lui Fănuș Neagu. Aversul monedei redă casa memorială Fănuș Neagu, un fragment din romanul „Îngerul a strigat”, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2022”. Reversul monedei prezintă portretul și semnătura lui Fănuș Neagu, anii între care a trăit „1932” și „2011”, titlurile unora dintre volumele publicate de acesta și inscripția „90 DE ANI DE LA NASTERE”  .

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare, precum și de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 480,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate. Monedele din argint cu tema 90 de ani de la nașterea lui Fănuș Neagu au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.