Au picat la proba de interviu, pentru postul de director şi director-adjunct, atât Ileana Dogaru (5,75) cât şi Spiridon Daniela Dorina (6) în faţa unei comisii prezidate de prof. Adriana Sălceanu, inspector şcolar pentru Limba Franceză, care a avut în componenţă directorul departamentului de management de la Facultatea de Administrare a Afacerilor, din cadrul Universităţii Craiova, un consilier local municipal, membru de altfel în CA-ul liceului şi două cadre didactice din respectiva unitate de învăţământ. Ca un detaliu: candidata pentru funcţia de director-adjunct n-a luat proba practică de calculator. Proba de interviu a avut însă momente tumultoase, în sensul că liderul de sindicat Eugen Popescu, despre care se spune că nu-şi susţine orele de curs, cu statut de observator (potrivit metodologiei de concurs), a avut intervenţii sarcastice, arogante, îndârjite, păcătuind printr-un patos inadecvat, cu interminabile „precipitaţii sulfurice”, încât preşedintei comisiei Adriana Sălceanu, animată de o duhovnicească blândeţe, neobişnuită cu astfel de manifestări intempestive, i s-a făcut realmente rău. Dacă putem admite partizanatul de circumstanţă, cu motivaţia lui subterană, din partea liderului de sindicat enunţat, de neînţeles rămâne ambalajul surescitării, statutul de dascăl având exigenţele lui. Fiindcă Liceul Tehnologic „Ştefan Odobleja” în picajul său continuu, de la statutul de „colegiu”, nu avea conducerea adecvată, nu prin ceea ce s-a văzut şi la proba de interviu, ci prin întreaga dinamică a procesului educaţional. Ileana Dogaru şi Dorina Daniela Spiridon n-au îndoit comisia prin buna lor prezentare şi au făcut o impresie pe măsura notelor primite. Liceul are cel mai numeros număr de cadre didactice la plata cu ora şi calitatea în sine a ceea ce numim proces educaţional este îndoielnică. Despre starea generală de spirit s-a mai vorbit, în cotidianul nostru. Nimic nou. Năruirea castelului de nisip era aşadar inevitabilă. Noua directoare va fi, după toate probabilităţile, profesoara Simona Ciulu (9,60 şi 9,20 note la probele de concurs), a cărei misiune nu este deloc uşoară, presupunând înainte de toate regăsirea unui alt suflu al întregului corp didactic şi rebranşarea unităţii de învăţământ la alte standarde.
Un articol abject si neconform cu realitatea, asa cum ne-a obisnuit aceasta fituica pesedista, care are etaloane de baza minciuna, calomnia, dezinformarea si abjectia. Un asa -zis “ziar`´ veninos, bolsevic, o mizerie ordinara, demna de vremuri de trista amintire. O emanatie pestilentiala, dirijata de unul care a invatat carte pe aratura tractoarelor din epoca proletcultista! Halal bairam, bre nene Zaharia!
Mos Partag (alias MC) imi dă tarcoale/Cu o caldare de bale (Tudor Arghezi)
Tovarase , de ce dezinformezi, de ce minti? A fost o executie in direct. De ce nu spui ca la examenul de acum o luna, care a fost pe bune, cele doua candidate , persecutate la interviu de o comisie criminala au avut nota 9, iar cealaltă, a luat 7, adica nota limita? De cand a ajuns popa Dindirica sa examineze si sa dea note doctorilor in stiinte? Te stim de zeci de ani ca ai studiat la Stefan Gheorghiu teoria pupincurismului neconditionat, virus de care vad ca nu mai scapi. Nu ti-e rusine, ipocritule, instigatorule ? Vrei sa demonstrezi decrepitudinea dumitale, tot mai vizibila?
Hai, pune-ti scufia pe cap si treci la somn! Serveste o lingurita de ceai de tei, ca sa te calmezi, sau preferi o lopata cu pământ? Its time…
Fiti obiectiv, domnule Cantar, nu partinitor! Dezinformarea este plaga massmediei din Romania. Consider prea dure comentariile inserate mai sus, chiar exagerate, jignitoare. Va expuneti prea mult, cu o patima care uneori nu se justifica. Da, ascultati ambele tabere beligerante, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa aveti si o treia sursa, neutra, care sa va intareasca afirmatiile. Va stiu un jurnalist decent, ramaneti asa cum erati odinioara! De dragul cititorilor si al adevarului.
Comments are closed.