Echilibristica riscantă a premierului Ludovic Orban

0
46

Misiunea guvernului monocolor şi minoritar, condus de Ludovic Orban, pare pândită zi de zi de noi provocări greu surmontabile. Oricât tact ar etala Ludovic Orban, n-are suficient spaţiu de manevră, încât intenţiile proprii sau venite de la Cotroceni, să poată fi materializate, fără bătaie de cap. Asta e o certitudine. Aşa stând lucrurile, ştiind că guvernul său este „pe aparate” în Parlament, Ludovic Orban nu are altceva de făcut decât să ţină seama de semnalele primite de la liderii formaţiunilor politice, care au votat investirea guvernului său şi îl ţin în viaţă. Deunăzi, Dan Barna, preşedintele USR, l-a atenţionat pe premier că vrea asumarea răspunderii pe legea privind alegerea primarilor în două tururi, ceea ce nu vor, în ruptul capului, UDMR şi PSD. Şi Dan Barna somează. La rândul său, Călin Popescu Tăriceanu, în negocierile prealabile avute, preciza, dacă nu cumva s-a răzgândit, ceea ce n-ar fi o noutate, că nu acceptă… desfiinţarea SIIJ, avută în vedere de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. Ludovic Orban a precizat recent că, într-o altă şedinţă de Guvern, va propune asumarea răspunderii pe o serie de prevederi din OUG 114. Urmează imediat… aprobarea bugetului. Alte dureri de cap. Iminenţa căderii guvernului este compensată de dorinţa alegerilor anticipate, pe care deocamdată nu le doreşte… PSD-ul. Dar dacă finalmente acceptă? Până la urmă, alegeri parlamentare tot trebuie făcute. E atât de sigur PNL-ul de o victorie care să-i permită şi formarea viitorului guvern? Cu USR-PLUS? Iluzii deşarte pentru Ludovic Orban, dacă îşi imaginează că ar avea viaţă uşoară, în eventualitatea unei coabitări cu Dan Barna şi Dacian Cioloş. Care nici ei nu prea ştiu ce vor. Cu fiecare zi în care trece, din păcate, guvernul Ludovic Orban işi etalează inconsistenţa. Dacă nu improvizaţia. Fiindcă să fim serioşi, Violeta Alexandru, ministrul Muncii, e o glumă pe lângă predecesorul său Marius Budăi, sau Lia Olguţa Vasilescu. Pare pur şi simplu o rătăcită, într-un teritoriu complicat, cu care nu are nici o contingenţă. Universitarul clujean Adrian Oros, ministru la Agricultură şi Dezvoltare Rurală, medic veterinar „de oraş”, care a văzut câmpul cultivat doar pe calculator nu în realitate, pe lângă Petre Daea e o altă glumă. Ion Ştefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, nu trebuie lăsat să apară în spaţiul public, ca nu cumva să scape vreo trăsnaie. Pe lângă Bogdan Gheorghiu, proptit ministul Culturii, vicepremierul Raluca Ţurcan pare o virtuozitate intelectuală. Nu-l mai pomenim pe Florin Cîţu de la Finanţe, un alt vizionar şi reperul unui înalt profesionalism. Ceea ce vedem pare să fie rezultatul unui amestec nefericit de hazard şi viclenie politică, oricum departe de garantarea profesionalismului unei guvernări şi prestigiul formaţiunii politice pe care o reprezintă. Triumfalismul premierului pe controversata temă a „recursului compensatoriu” este nejustificat, şi s-ar putea, în circumstanţele existente, ca CEDO să-şi epuizeze răbdarea când e vorba de România, care n-a umblat la eliminarea particularităţilor inumane ori degradante ale condiţiilor din penitenciar. Oricât har de bun premier ar avea Ludovic Orban, deşi n-a probat încă aşa ceva, singura sa strategie posibilă e a riscului asumat pe un fundal care nu oferă nici cea mai mică garanţie. Poate fi măcar sincer şi lucid, cu o voce mai mică şi privirea mai tristă. Forţează alegerile anticipate, asta pare evident, şi s-ar putea să le aibă, finalmente. Deşi o vorbă românească spune că „socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”.