Parisul cere lui Donald Trump să nu se amestece în politica internă franceză

0
473

Ministrul francez de Externe, Jean Yves Le Drian l-a invitat, astăzi, pe preşedintele american, Donald Trump, care a comentat printr-o serie de mesaje critice mişcarea „vestele galbene” din Franţa, să nu se amestece în politica internă franceză. „Noi nu dorim să avem consideraţii privind politica internă americană şi dorim ca acest lucru să fie reciproc”, a spus ministrul francez de Externe. Şeful diplomaţiei franceze a avut referiri şi la omul-forte al guvernului italian, ministrul de Interne, Matteo Salvini, care îl critică sistematic pe Emmanuel Macron. Declarându-ne total de acord cu Jean Yves Le Drian, probabil că acelaşi lucru ar trebui să îl facă şi ambasadorii unor ţări occidentale, când au referiri la ţările în care sunt acreditaţi, cu precădere la activitatea guvernelor şi a parlamentelor.