Trei cluburi din Craiova descoperite fără autorizaţie de securitate la incendiu

0
407

Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au verificat, la fiecare sfârşit de săptămână, de la începutul lui noiembrie, 20 de cluburi şi discoteci din Craiova pentru a stabili dacă respectă normele de apărare împotriva incendiilor. Pentru neregulile constatate, inspectorii ISU Dolj au aplicat amenzi în valoare de 72.000 lei, au descoperit că trei cluburi funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu, acestea fiind sancţionate conform legii, însă spun că nu au găsit nereguli grave care să atragă oprirea funcţionării.

În vederea reducerii posibilităţilor de producere a unor evenimente care să afecteze siguranţa cetăţenilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus unităţilor subordonate intensificarea acţiunilor menite să asigure un nivel ridicat de protecţie la nivelul comunităţilor. Astfel, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au anunţat că au derulat, la fiecare sfârşit de săptămână, în perioada 3 noiembrie – 5 decembrie a.c., o serie de acţiuni de verificare la obiective frecventate de un număr mare de utilizatori, din categoria cluburi, baruri şi discoteci. Astfel, în cele 20 de cluburi şi discoteci din Craiova care au fost controlate, inspectorii de prevenire au identificat 38 de neconformităţi, dintre care 15 au fost remediate pe timpul verificărilor. „Neregulile constatate în teren au fost sancţionate cu 23 de amenzi contravenţionale, în cuantum de 72.000 lei. Totodată, din totalul locaţiilor verificate în această perioadă, au fost identificate trei obiective din categoria cluburi, baruri şi discoteci, care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. În urma controalelor, nu au fost constatate încălcări grave privind securitatea la incendii, sens în care nu s-a impus aplicarea sancţiunii complementare de oprire a funcţionării. Verificările au vizat modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor, de către chiriaşi sau de către administratorii/proprietarii spaţiilor”, ne-a declarat lt. col. Florin Cocoşilă, purtătorul de cuvânt al ISU Dolj. Printre aspectele urmărite de specialiştii ISU Dolj sunt modul de asigurare a dotării cu mijloace tehnice de primă intervenţie; verificarea modului de exploatare a instalaţiei electrice de iluminat şi a sistemului de încălzire; asigurarea condiţiilor de evacuare în siguranţă a persoanelor; existenţa autorizaţiei de securitate la incendiu; reglementarea fumatului şi utilizarea focului deschis. De asemenea, pompierii au desfăşura şi activităţi de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu persoanele responsabile din cadrul acestor localuri publice, asupra modalităţilor practice de evacuare a utilizatorilor, materialelor şi asigurarea primei intervenţii în caz de incendiu.