În Ardeal, succesul ar fi ideal

0
405

Gaz Metan Mediaş – Universitatea Craiova

Mediaş, stadion: „Gaz Metan”, duminică, ora 17

Gaz Metan Mediaş: Greab – Popovici, Cristea, M. Constantin, Buşu – Sârghi, Danci, Neagu – Curtean, Olaru, Golubovic. Antrenor: Cristi Pustai. Rezerve: Pleşca – Bic, Târcoveanu, Chamed, Zderic, Buziuc, Romeo.

Universitatea Craiova: Calancea – Datkovic, Kelic, Briceag – Dimitrov, Mateiu, Zlatinski, Bancu – Burlacu, Mitriţă, Băluţă. Antrenor: Devis Mangia. Rezerve: Mitrovic – Popa, Spahija, Bărbuţ, Screciu, Roman, Gustavo.

Alb-albaştrii joacă duminică penultimul meci de anul acesta, în deplasare, cu Gaz Metan Mediaş

Universitatea Craiova întâlneşte două echipe din Ardeal în ultimele jocuri din 2017, formaţii cu obiective diferite, Gaz Metan fiind una dintre cele 3 echipe care se luptă să prindă locul de baraj, iar CFR este principala candidată la titlu. Chiar dacă Universitatea a scos la vânzare deja biletele pentru derby-ul de sâmbăta viitoare, alb-albaştrii nu vor avea o misiune facilă nici la Mediaş, în faţa unei echipe care travsersează o perioadă destul de bună. Astfel, după eşecul suspect din meciul cu Dinamo, trupa lui Pustai a plecat neînvinsă din deplasările la Sepsi şi ACS Poli şi a remizat acasă cu FC Voluntari, calificându-se şi în sferturile de finală ale Cupei României. Craiova a primit gol în ultimele 9 meciuri jucate, inclusiv de la CS Afumaţi, aşa că nu se anunţă un meci uşor nici cel de la Mediaş, chiar dacă gazdele au cele mai puţine goluri marcate dintre formaţiile Ligii I, doar 9, asta după ce anul trecut Llullaku şi Axente aveau împreună nu mai puţin de 25 de goluri înaintea pauzei de iarnă.

Mangia: „Meciul de la Mediaş poate fi o capcană”

Devis Mangia este preocupat ca jucătorii săi să nu trateze superficial disputa din Ardeal şi speră ca aceştia să aibă o atitudine asemănătoare celei din jocul cu Viitorul, din runda trecută, când au revenit de la 0-1 şi s-au impus la două goluri diferenţă. „Ne dorim victoria, ca de fiecare dată, dar trebuie să avem un comportament corect, aşa, ca în meciul cu Viitorul, trebuie să intrăm în teren să dăm totul. Va conta foarte mult angajamentul, atitudinea. Noi lucrăm ca o echipă, dacă există o eroare, există la comun, nu facem aprecieri individuale. Meciul de la Mediaş este unul periculos, poate fi o capcană pentru noi şi de aceea trebuie să fim atenţi. Ei au o echipă diferită faţă de anul trecut, dar posedă jucători de valoare. Totul depinde de ce vom face noi, iar dacă vom da 100% ne putem întoarce bucuroşi. E important să intrăm pe teren concentraţi şi să rămânem aşa până la final. Restul lucrurilor rămân secundare. Ne gândim să facem un meci bun şi să merităm cât mai mulţi suporteri cu CFR. Cu siguranţă vor umple stadionul dacă batem la Mediaş” a declarat Mangia.

Pentru meciul de la Mediaş, Ivan Martic este suspendat, Tiago este accidentat, iar Fausto Rossi va fi indisponibil până în primăvară, după ce a fost operat la tendon. „Rossi a fost operat zilele trecute şi va intra peste trei luni pe terenul de joc, după ce va fi recuperat complet” a precizat Mangia despre compatriotul său.

Devis Mangia spune că nu se gândeşte să plece de la Craiova, chiar dacă ar primi o ofertă din Serie A, acolo unde a revenit recent Walter Zenga: „Nu mă interesează acum vreo ofertă, nici măcar din Serie A. Dacă nu voi fi alungat de aici, voi rămâne la Craiova. Eu mă gândesc doar la meciul cu Gaz Metan Mediaş, vreau să fac o muncă bună aici, să îmbunătăţim jocul, să facem performanţă”.

Bancu: „Nu ne uităm la locul lor din clasament, vom trata serios meciul”

Nicuşor Bancu a marcat în meciul cu Viitorul şi are amintiri plăcute şi la jocul din primăvară cu Gaz Metan, când a înscris golul decisiv pentru calificarea în play-off, la Piteşti. „Vom trata serios acest meci şi ne vom uita la locul lor din clasament. Având concentrarea din meciul trecut, sunt convins că vom învinge. Trebuie să jucăm la fel de bine, să avem determinare şi să nu-i luăm de sus pe cei de la Gaz Metan, fiindcă va fi greu să îi deschidem. Noi vrem să ne facem jocul nostru şi cu siguranţă vom marca. Sunt convins că îşi vor da viaţa cu noi, ei vor să se salveze, fiindcă că nu stau foarte bine, dar şi noi suntem mai încrezători după ultimele meciuri. Este o amintire frumoasă golul de la Piteşti, nu m-am bucurat de răul lor, cu pentru că ne-am calificat noi în play-off în sezonul trecut” a declarat mijlocaşul de 25 de ani. Bancu a marcat de două ori în acest sezon, la Braşov cu Sepsi şi acasă cu Viitorul, iar de fiecare dată coechipierul său, Mitriţă, a anticipat reuşitele, ridicând mâinile în semn de bucurie înainte ca Bancu să tragă la poartă. „Sper să se bucure din nou Mitriţă înainte să marchez, dacă o face din nou, chiar că e Nostradamus!” a spus „Bancone”.

Pustai: “Craiovenii au prestaţii încântătoare”

Înainte de meciul cu Universitatea, Cristi Pustai a declarat: “Este importantă să lăsăm o impresie bună şi pe teren propriu, ne dorim să mulţumim oamenii care vin la stadion şi să obţinem o victorie acasă înainte de Sărbători. Evoluţiile celor de la Craiova le dau speranţe să câştige aici şi sunt îndreptăţiţi să spere chiar la locul 1, fiindcă au prestaţii încântătoare. Dar şi noi sperăm, fiindcă suntem pe un drum bun în ultima vreme. Nu avem probleme de efectiv”. Fundaşul Sergiu Popovici a adăugat: “Ne aşteaptă un meci foarte greu, cu una dintre echipele care se bat la campionat. Craiova are în atac nişte jucători foarte rapizi şi au marcat foarte multe goluri. Noi vrem să obţinem punct sau puncte, suntem pe un drum bun, nu am pierdut de trei etape, trebuie să avem atitudine şi o victorie în situaţia în care suntem ne-ar ajuta foarte mult”. La meciul de la Mediaş, biletul în sectorul fanilor Craiovei costă 20 de lei.

Gazul a câştigat doar un meci pe teren propriu

Doar o victorie au bifat ardelenii în precedentele opt jocuri disputate acasă în acest sezon, 1-0 cu FC Botoşani, în rest au două remize şi cinci înfrângeri. Craiovenii au marcat cel puţin un gol în nouă dintre cele 10 meciuri jucate pe teren advers în sezonul curent, în şase dintre acestea reuşind să înscrie de cel puţin două ori. De altfel, Universitaea este cea mai bună echipă în deplasare, cu 20 de puncte acumulate, pierzând de două ori, la CFR Cluj şi la FC Botoşani. Gaz Metan şi CS Universitatea s-au mai întâlnit de cinci ori în campionat, de două ori s-au impus oltenii, un joc a fost câştigat de ardeleni, iar alte două partide s-au încheiat la egalitate. 15 august 2014, primul meci: Gaz Metan – U Craiova 1-0, gol marcat de Figliomeni, minutul 34. 14 martie 2015, întâia remiză: U Craiova – Gaz Metan 1-1 (Târnăcop / Llullaku). 22 octombrie 2016, cele mai multe goluri: Gaz Metan – U Craiova 2-2. Oltenii au condus la pauză, după autogolul lui Romeo Roberto. Imediat după reluarea jocului, în primul sfert din repriza secundă, Llullaku a marcat de două ori şi a adus Gaz Metan în avantaj, care a durat până în minutul 63, când Andrei Ivan a înscris golul care a şi stabilit rezultatul final. Cea mai recentă confruntare: 25 august 2017, CS Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaş 2-0, goluri înscrise în repriza secundă de Gustavo, din pasa lui Băluţă şi Burlacu, din pasa lui Dimitrov.