Mulţescu: „Vom ataca din primul minut”

0
553

Universitatea Craiova – CFR Cluj

Severin, stadion: „Municipal”, ora 20.30

Universitatea Craiova: Calancea – Briceag, Popov, Kay, Vătăjelu – Zlatinski – Măzărache, Băluţă, Gustavo, Nuno Rocha – Ivan. Antrenor: Gigi Mulţescu. Rezerve: L. Popescu – Kelic, Dumitraş, Screciu, Mateiu, Bancu, Vlădoiu.

CFR Cluj: T. Marc – Tiago Lopes, Larie, A. Mureşan, Camora – Gomelt, L. Rus – Al. Păun, Sorsa, Juan Carlos Ruiz – Bud. Antrenor: Vasile Miriuţă. Rezervă: Vâtcă – Horj, Peteleu, Al. Chiriţă, Tânc, Ene, Omrani.

Ştiinţa joacă în seara aceasta, la Severin, contra CFR-ului, echipă căreia n-a reuşit să-i dea gol în cele 210 minute disputate în meciurile directe din campionat şi Cupa Ligii

craiovaUniversitatea Craiova întâlneşte astăzi, la Severin, pe CFR Cluj, iar antrenorul Gigi Mulţescu spune că echipa va aborda acelaşi stil ofensiv şi contra ardelenilor, cărora nu a reuşit să le marcheze niciun gol în cele 210 minute disputate în meciurile directe din campionat şi Cupa Ligii. De altfel, tehnicianul speră ca echipa sa să obţină numai victorii în cele două meciuri rămase din campionat şi în cel din optimile Cupei României. „Am încheiat o perioadă dificilă, cel puţin în ceea ce priveşte punctele acumulate. Nu am pierdut doar puncte, ci şi jucători. Au fost greşeli personale, ratări prea multe, decizii de arbitraj care ne-au dezavantajat. Am tras linie, iar acum ţintim trei victorii din următoarele trei jocuri. Cel mai greu, dar şi cel mai important este primul dintre ele: meciul cu CFR Cluj. Este un adversar puternic, care se închide foarte bine, a demonstrat-o în cele două jocuri pe care le-am susţinut în acest an competiţional la ei acasă. Noi va trebui să fim performanţi şi exacţi pentru a ne apropia victoria. Am avut de patru ori şansa să trecem pe primul loc şi nu am fructificat-o. Eu nu cred în misticisme, în blesteme, ci în muncă şi randament. Este o presiune pe care noi ne-am creat-o, aceea de a fi în frunte. Și vineri, cu CFR, vom continua acelaşi stil de joc, vom ataca din primul minut, mai ales că este o promisiune făcută suporterilor, aceea de a evolua ofensiv“ a spus Mulţescu. Acesta nu se va baza în meciul cu CFR pe Acka şi Madson, accidentaţi, şi pe Rambe, care a primit 6 etape de suspendare. De partea cealaltă, Miriuţă nu va conta pe Filipe Nascimento şi Nouvier, ambii suspendaţi.

Zlatinski: „La Stoicikov mă aştept la orice, dar nu şi la Hagi!”

Hristo Zlatinski spune că nu se aştepta la o asemenea reacţie din partea lui Gică Hagi, la finalul partidei dintre Viitorul şi Universitatea, deoarece: „Am fost surprins de modul cum s-a comportat Hagi la meciul de la Ovidiu, mă aşteptam ca el să calmeze spiritele. În schimb, în cazul lui Stoicikov este altceva, la el te poţi aştepta la orice, are alt temperament” a spus mijlocaşul bulgar.

Zlatinski a jucat în Liga Campionilor cu Ludogoreţ Razgrad şi speră să evolueze în această competiţie şi cu Universitatea. „Va fi o partidă dificilă cu CFR Cluj, dar nu luăm în considerare decât varianta victoriei, altă opţiune nu avem. V-am spus încă de la prima mea conferinţă că am venit aici, la Craiova, pentru a juca în Liga Campionilor. Eu nu simt presiune într-un astfel de joc, şi consider că nici coechipierii mei. Sunt jucători buni, avem încredere unii în alţii. Vrem să obţine maxim din următoarele două jocuri din campionat şi calificarea în următoarea fază a Cupei României. Pentru mine nu este important să marchez, ci să ajut Universitatea Craiova să câştige” a spus cel alintat „Zlatan” în Bănie.

Ivan: „Va fi meci greu cu CFR, dar putem bate orice echipă”

Golgheterul Craiovei din acest sezon, Andrei Ivan, a prefaţat disputa cu CFR Cluj: „Suntem capabili să câştigăm cu orice echipă a campionatului, aşadar şi cu CFR Cluj. Totodată, suntem conştienţi că va fi un meci greu, au jucători valoroşi, nu degeaba sunt în prima parte a clasamentului. În ceea ce mă priveşte, joc oriunde îmi cere antrenorul, mă simt bine oriunde în linia ofensivă. Nu mă gândesc acum la vreun transfer. Îmi doresc să joc cu Universitatea în cupele europene, să realizez ceva aici, apoi să plec afară“.

Rambe, indezirabil la Universitatea

Conducătorii Ştiinţei au demarat tratativele pentru rezilierea contractului cu Rambe, după incidentele de la meciul cu Viitorul, în urma cărora atacantul a primit o suspendare de şase etape. „Nu ne-a căzut bine deloc, fiindcă noi suntem pe primul loc într-un clasament fair-play, al cartonaşelor primite. Rambe este jucătorul nostru şi nu vrem să îl abandonăm, dar ne dezicem de atitudinea lui. Nu trebuia să răspundă, chiar dacă a fost provocat. Nu e în regulă, iar din punct de vedere fotbalistic el a primit pedeapsa. Este în afara lotului din cauza acestei pedepse. În acelaşi timp, conducerea a demarat discuţiile cu el pentru rezilierea contractului”, a afirmat antrenorul Gigi Mulţescu.