Stadionul „Ion Oblemenco”, din nou la vot

0
1188

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a solicitat Primăriei Craiova să modifice convenţia de co-finanţare a stadionului „Ion Oblemenco”. Finanţarea pe care trebuie să se asigure de la bugetul local rămâne, totuşi, aceeaşi, municipalitatea urmând să plătească tot 21,6 milioane de lei pentru construcţia arenei, aşa cum s-a negociat în primăvară.

Consilierii municipali sunt convocaţi mâine, într-o şedinţă extraordinară care are doar un singur punct pe ordinea de zi. Proiectul de hotărâre se referă, din nou, la stadionul „Ion Oblemenco” care se află în şantier începând din această toamnă, firma constructoare fiind CON-A, care s-a ocupat şi de lucrările de demolare a vechiului stadion. Compania Naţională de Investiţii (CNI), finanţatorul principal care asigură 90% din costurile de reconstrucţie ale arenei, a trimis o adresă Primăriei Craiova prin care solicită un act adiţional la convenţia iniţială de co-finanţare. Autorităţile locale au întocmit respectivul act şi îl supun acum votului aleşilor locali.

Defalcarea sumelor a fost eliminată

Articolul 1 este singurul care se modifică. Suma pe care trebuie să o suporte Primăria Craiova rămâne aceeaşi – de 21.606.859, 69 lei, cu TVA care reprezintă 10% din valoarea totală – dar nu mai apare, în schimb, defalcarea ei. În convenţia iniţială, care a fost semnată în primăvară între CNI, Primăria Craiova şi constructorul stadionului, SC Con-A SRL Bucureşti, banii de la bugetul local trebuiau să fie cheltuiţi în mai multe direcţii, pe care finanţatorul nu le mai doreşte a fi enunţate. În varianta iniţială, banii de la buget se doreau cheltuiţi pentru amenajarea terenului – 850.908,20 lei; pentru utilităţi – 8.607.064,48 lei; proiectare şi asistenţă tehnică – 6.538.695,34 de lei şi lucrări de bază – 5.610.191,68 lei. În actul adiţional, acest grafic eşalonat nu mai apare.

Primăria Craiova are clauze pentru întârzierea plăţilor

Toate celelalte clauze rămân neschimbate. Prin urmare, Primăria Craiova este obligată, în continuare, să vireze banii, la cererea CNI, pe baza unei note de fundamentare. Pentru a şti pentru ce alocă banii, în convenţia de cofinanţare s-a prevăzut un articol 2 care spune că, în documentaţia pe care o va trimite CNI, vor fi şi actele constructorului, în speţă o copie după factura firmei care lucrează pe şantier, la care va fi ataşată şi situaţia lucrărilor existente. Municipalitatea craioveană trebuie să vireze sumele solicitate în termen de 15 zile. După expirarea acestei perioade, în cazul în care sumele de la buget nu intră în cont, Primăria Craiova plăteşte penalităţi de întârziere de 0,01% din valoarea sumei solicitate.

Va fi un stadion de 4 stele UEFA

Reconstrucţia stadionului „Ion Oblemenco” se ridică la suma de 55 milioane de euro (dintre care 50 milioane de euro de la CNI), fiind mai scumpă decât Cluj Arena – care a costat 35 milioane de euro. Lucrările de execuţie au început pe 7 septembrie 2015 şi ar trebui să fie gata în noiembrie 2016. Stadionul va avea 30.854 de locuri pentru spectatori, dintre care 624 pentru presă şi 222 pentru persoane cu dizabilităţi. Suprafaţa terenului este de 76.971 de metri pătraţi, iar suprafaţa construită – de 21.727 de metri pătraţi. Construcţia, cu o înălţime de până la 60 de metri, va avea cinci niveluri (parter şi patru etaje). Terenul de joc va fi prevăzut cu gazon natural, sistem de încălzire a gazonului pe timp de iarnă, sistem de drenare subterană vacuum, sistem automat de irigare, sistem de fotosinteză artificială, mobilier sportiv demontabil specific pentru meciuri de fotbal şi rugby. Se aşteaptă ca noul stadion să primească, cel mai probabil, 4 stele de la UEFA.