Amenzi şi dosare penale pentru comercianţi din Craiova şi din judeţ

0
377

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au desfăşurat, ieri, mai multe activităţi preventive pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică premergătoare sărbătorilor de iarnă în vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor ce se comit în sfera comerţului cu produse contrafăcute de sezon, cât şi a evaziunii fiscale generate de acest fenomen. Oamenii legii au aplicat 33 de amenzi în valoare de peste 102.500 lei, totodată fiind ridicate în vederea confiscării 981 kg legume şi fructe, 1.080 obiecte de ornament, dar şi 1650 jucării, 168 perechi de încălţăminte şi 90 kg carne pentru care nu s-au prezentat documentele legale. Acţiunile oamenilor legii vor continua.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, împreună cu inspectori din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare Dolj şi inspectori din cadrul Direcţiei pentru Agricultură Dolj, au demarat, ieri, o amplă acţiune de control, în tot judeţul, prin care se urmăreşte prevenirea şi combaterea activităţilor economice ilicite ce se comit în domeniul comercializării cărnii şi a produselor din carne şi în domeniul comercializării legumelor şi fructelor. Totodată, împreună cu inspectori din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Dolj şi comisari din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Dolj poliţiştii au acţionat şi pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor ce se comit în sfera comerţului cu produse contrafăcute, respectiv jucării, îmbrăcămite şi băuturi alcoolice, fiind verificaţi comercianţii din Bănie şi Sucpi. Astfel, au fost efectuate 56 verificări şi controale la mai multe societăţi comerciale, precum şi la persoane fizice. „Ca urmare a abaterilor constatate au fost întocmite 8 dosare de cercetare penală, în conformitate cu prevederile legale, în care poliţiştii doljeni vor continuă investigaţiile în vederea documentării activităţii infracţionale. De asemenea, au fost aplicate 33 sancţiuni contravenţionale de peste 102.500 lei, totodată fiind ridicate în vederea confiscării 981 kg legume şi fructe, 1.080 obiecte de ornament, dar şi 1650 jucării, 168 perechi de încălţăminte şi 90 kg carne”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol. În cadrul acţiunii poliţiştii au identificat, la o societate comercială dintr-un centru comercial craiovean, jucării (păpuşi) ce purtau însemne identice sau asemănătoare cu marca DISNEY. În cauză au fost întocmit dosar de cercetare penală  pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţia a unui produs purtând o marcă identidică sau similară cu o marcă înregistrată, obiectele fiind ridicate pentru continuarea cercetărilor.