Amenzi de peste 14.000 lei aplicate de poliţiştii de la Rutieră

0
319

Poliţiştii de la Rutieră au acţionat şi în cursul zilei de duminică pe principalele artere de circulaţie din Craiova, dar şi pe drumurile naţionale şi europene din judeţ, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie cauzate de excesul de viteză. În plus, oamenii legii au avut în vedere şi prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de nerespectarea culorilor semaforului electric aflat în funcţiune. Pe parcursul acestei razii, poliţiştii au constatat şi aplicat 99 de sancţiuni contravenţionale pentru care au fost aplicate amenzi de peste 14.300 lei, dintre acestea 30 fiind pentru viteză neregulamentară, iar alte 16 pentru trecerea pe culoarea roşie a semaforului electric. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 20 permise de conducere, după cum au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Între cei rămaşi fără permis s-a aflat şi Marian Călin, de 28 de ani, din Craiova, care a fost depistat de poliţiştii rutieri în timp ce conducea un autotursim Ford pe Calea Severinului, iar la intersecţia cu bulevardul Dacia, nu a respectat semnificaţia culorii roşie a semaforului electric aflat în funcţiune. „Conducătorul auto a fost sacţionat contravenţional cu suma de 360 lei, iar ca măsură complementară i s-a reţinut pemrmisul pentru o perioadă de 30 de zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002 Rep”, au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.