La Casa de Cultură se deschide expoziţia de artă plastică „De la noi, pentru voi”

0
393

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează astăzi, 9 decembrie, ora 1730, în Salonul Medieval, expoziţia de artă plastică intitulat[ „De la noi, pentru voi”. Evenimentul reprezintă debutul Cenaclului „Seniori Art”, susţinut de Asociaţia Pensionarilor Civili „Mihai Viteazul”, grup înfiinţat şi coordnat de artista plastică Montegaza Mariana.

„Activitatea acestui grup este o demonstraţie pentru toate segmentele de vârstă că oricând se poate începe sau continua ceea ce îţi doreşti şi succesul nu întârzie să apară. Este sentimentul cel mai plăcut să poţi să culegi roadele anilor şi să dai din ele celor dornici de a cunoaşte şi a se face prezenţi prin activitatea şi capacitatea lor”, spun organizatorii.

Își prezintă lucrările artiștii Marinela Nela Sălcianu, Maria Gașpar, Mariana Montegaza, Miriana Oana Montegaza, Nicolae Pîrvulescu, Ecaterina Joița și Daniela Luță. Curatorii acestei expoziţii sunt prof. Magda Buce Răduţ și Marcel Voinea – preşedintele Filialei Craiova a Uniunii Artiştilor Plastici din România.