Ce „dor” ne-a fost

Doar ce se aşezase, cât de cât, precum vinul acestui an, deloc calic, USL-ul de la Dolj, şi proorocitorii de circumstanţă au şi început să cârâie. C-o fi, c-o păţi şi câte şi mai câte. Silviu Dumitru, fost, o vreme, funcţionar public, şi-a adus, de pildă, aminte, de politică şi de faptul că, după 2005 şi până la sfârşitul lui 2008, „a supt” – expresie gingaşă care îi aparţine – din ambrozia activismului său mărturisit şi niciodată probat. Adică a reapărut, presimţind „dorul” irepresibil de el. Nu a fost dintotdeauna „liberal”, o vreme a cochetat cu ţărăniştii, ceea ce, nu doar pentru el, cât pentru mulţi care au trecut şi pe la Partidul Comunist, era cam totuna. Simţind un deloc discret vânt prielnic, pentru USL Dolj, Silviu Dumitru a părăsit hibernarea politică şi a început să-şi facă simţită prezenţa pe unde chibiţează „liberali” de-ai lui, din fostul anturaj, destul de interesant şi destul de norocos. Până acum. Mişcându-se în teren, adică prin judeţ, Silviu Dumitru clamează prostioare periculoase, ca să nu le spunem altfel, între care şi aceea că „liberalii, oricum, vor accede la guvernare, indiferent de soarta USL în alegerile parlamentare de anul viitor”. Fireşte, viaţa are momentele ei de cinism, ca şi destinul. Nu e singurul plictisit de opoziţie, dintre liberalii doljeni, deloc aspiranţi perdanţi la purităţi utopice, numai că asemenea mesaje năuce, fie şi răzleţe, deteriorează o construcţie politică nu uşor realizată şi menţinută. Iar anumite convingeri personale pot fi interpretate ca „directive”. La vorbele, cam otova aruncate, că de discurs nu poate fi vorba, unii pot pleca urechea. Ca „liberal”, acest soldăţel de plastilină nu spune nimic şi ar trebui scos din orice discuţie, fără a se resimţi. Joacă, oricum, pe altă scenă, şi nu selectează lucrurile esenţiale, când bolboroseşte ceva. Dar, dacă,  prin contagiune, şi alţii o  apucă pe făgaşul acesta, se crează o problemă. Cu amplitudine şi consecinţe imediate. Şi prima dintre ele: azvârlirea, aidoma unui ciot, a „liberalului” reeşapat Silviu Dumitru. Căruia, dacă e cazul, i se pot aminti din merite, cât timp s-a aflat în anturajul lui Eugen Marinescu, la Prefectura Dolj. Nu împreună au pus la cale destructurarea lui SCDA Şimnic? Nu împreună se băteau pe burtă cu filozofia lor personală privind reconstrucţia dreptului de proprietate, pe terenul public, proprietate de stat? Nu împreună erau convinşi de justeţea cauzei? Dacă toate acestea par neîndestulătoare, vine şi desertul. Deocamdată, se află în anticameră. Nimeni nu îl bănuieşte de principii pe Silviu Dumitru, trecut în uitare, dar vorbele lui „din casă”, dacă ar fi adevărate, ar face un rău nu incomensurabil, cît imposibil de remediat, fără pierderi claterale. Scenaristul unui film a priori ratat, dacă are convingeri, şi le poate exprima public, cu curaj, şi decenţă. Altminteri, lasă altă impresie. Că nu are nici direcţie şi mai este şi manipulabil. Sau manipulator. Nu e tot una, dar ce mai contează. Ipocrizia, suficienţa şi aroganţa n-au grade de comparaţie.