A mai trecut o zi, din calendarul susţinerii concursului pentru ocuparea posturilor de director, respectiv director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar. La Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” este o situaţie destul de dificilă, un post de adjunct rămânând neocupat, care va fi , conform metodologiei, ocupată prin delegaţie, în interesul învăţământului, dar nu mai mult decât până la susţinerea unui nou concurs, care nu trebuie să treacă peste inalizarea anului şcolar aflat în desfăşurare.
Despre Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” , prea multe lucruri în plus nu mai pot fi spuse, iar performanţele obţinute sunt cât se poate de elocvente, în ceea ce priveşte procesul şcolar. Instituţia de învăţământ preuniversitar, una de anvergură, s-a aliniat legislaţiei , iar cadrele didactice care au avut posibilitatea legală de susţinere a examenului pentru ocuparea funcţiilor de director, respectiv director adjunct s-au înscris la concurs. Examenul, cu tot ceea ce presupune acesta, s-a desfăşurat, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Pe primul loc, pentru manager, s-a clasat prof. Ileana Didu, urmată de actualul director, prof. Carmen Ştefănescu. Ambele distinse profesoare au aplicat şi pentru „director adjunct”, şi au promovat. Astfel, una dintre acestea va rămâne director, iar cealaltă va deveni locţiitor. Rămâne, însă, o problemă: pentru cel de-al doilea post de adjunct va fi nevoie de numire prin delelegaţie, cu acordul Consiliului Profesoral al unităţii, aprobat prin Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, deoarece nu sunt soluţii legale conforma legislaţiei de concurs, prin neparticiparea la competiţie în acest sens. Numirea poate fi făcută numai din cadrul cadrelor didactice care nu intră sub incidenţa metodologiei: este interzisă desemnarea pentru cei care au picat concursul sau, chiar dacă s-au înscris, nu s-a prezentat.
Rezolvări şi în judeţ
În aceeaşi zi, s-au definitivat, cel puţin teoretic, până la finalizarea eventualelor contestaţii, şi ocuparea mai multor funcţii de conducere din cadrul instituţii de învăţământ preuniversitar. Astfel, la Liceul Tehnologic „George Bibescu” din Craiova , prof. Petre Cauc a obţinut cel mai bun punctaj pentru funcţia de director, iar la Liceul Tehnologic „Dimitrie Filişanu” din Filiaşi, prof. Ioana Bebu se află pe primul loc în concurs, ca secondant avându-l pe prof. Mătuşe Alexandru Petre. De asemenea, la Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” din Segarcea, primul loc a fost ocupat de prof. Elena Georgiana Ristea.