Centru Medical Phoenix, o interfaţă între ambulatoriu şi o spitalizare continuă

1
1657

Consiliul Judeţean Dolj ne-a obişnuit deja cu proiectele de succes, inaugurate unul câte unul, cu investiţiile consistente în educaţie, cultură, dar mai ales în sănătate. Ieri, am avut ocazia să vizităm Centru Medical Phoenix, o unitate spitalicească modernă, cu o dotare de ultimă generaţie, cu un personal profesionist şi cu o deschidere deosebită pentru oameni. Situat pe strada Siretului din cartierul Catargiu, Centrul a fost construit pe banii consiliului judeţean şi concesionat pe zece ani unei firme de profil, cea a medicului Ionuţ Vasile. 

Deschiderea oficială a centrului a avut loc în prezenţa preşedintelui CJ Dolj – Ion Prioteasa, a vicepreşedintelui – Cristian Iovan, a administratorului judeţului – Florin Stancu, a consilierului local – Marian Vasile şi nu în ultimul rând, a senatorului PDL – Mărinică Dincă. Acest centru modern dispune de facilităţi de consultaţie şi tratament pentru nouă specializări, cum ar fi endocrinologie, pediatrie, medicină internă, cardiologie, etc precum şi de 13 saloane dotate cu 33 de paturi pentru internări de-o zi. Fiecare salon deserveşte doi maxim trei pacienţi. „Suntem astăzi (n.r ieri) la un eveniment deosebit, suntem în cartierul Lascăr Catargiu, unde Consiliul Judeţean Dolj a investit 250.000 de euro şi a creat condiţiile prielnice, necesare unui grup mare de oameni 15-20 de mii  să beneficiaze de servicii medicale primare. Practic toţi medicii de familie din această zonă se află în acest dispensar. Şi acum este adus la standarde aşa cum nu sunt multe în ţara noastră. După ce am terminat această investiţie, ne-am uitat în jur şi am găsit acest teren şi am spus că pentru acest cartier cu oameni nevoiaşi ar fi bine să creăm un centru, care să fie un fel de filtru între medicul de familie şi spital şi oamenii din această zonă să poată să fie trataţi, mai rapid şi mai aproape de casă. Am investit astfel, alţi 500.000 de euro şi am creat această clădire, pe care ne-am gândit că noi nu putem să o întreţinem în continuare neavând specializarea necesară şi am scos-o la o licitaţie de concesiune. Centrul Medical Phoenix a preluat acestă clădire pentru 10 ani, cu posibilitatea de prelungire a încă cinci ani de zile şi bineînţeles cu întoarcerea către bugetul consiliului judeţean a unei sume importante. Astăzi suntem aici pentru ca această clădire a fost dotată cu mobilier, cu tehnică medicală şi vedem aproape mai mult decât am sperat noi să fie această clădire. Practic, astăzi găsim astăzi, un spital de 33 de paturi şi 9 specializări, iar în felul acesta întoarcem pentru acest cartier, servicii de zi,  adică, un alt mod de a face furniza servicii medicale”, a precizat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

30 de consultaţii gratuite pentru persoanele asistate social

Doctorul endocrinolog, Ionuţ Vasile, reprezentantul Centrului Medical Phoenix a precizat că pentru început, primii 30 de pacienţi vor beneficia de internări gratuite, aşa cum şi la primii 50 de pacienţi li se vor face analize medicale gratuite. Medicul Vasile a vorbit cu această ocazie despre felul în care se va desfăşura activitatea medicală în centru, despre calitatea actului medical şi despre experienţa pe care o au medicii din acest Centru. „Suntem o societate cu o vechime de cinci ani pe piaţa medicală din Craiova. Acest centru a fost o provocare, acum avem medicină primară şi de specialitate. Se vrea o chestiune de noutate, o interfaţă între ambulatoriu şi o spitalizare continuă.  Spitalizarea de zi presupune consultaţii de specialitate, investigaţii, ecografe, radiologie, tratamente care nu se pot realiza în ambulatoriu. Ne propunem să fim alături de comunitatea de aici, ne propunem să venim în sprijinul nevoilor cartierului, drept pentru care vom veni în continuare, chiar de luna aceasta, cu 30 de internări gratuite, pentru persoanele care nu sunt asigurate şi cu un număr de 50 de analize gratuite pentru persoanele defavorizate sau care nu beneficiază de asigurări de sănătate. Aşadar avem 33 de paturi şi 9 specializări iar din luna ianuarie vom avea 12 specializări”, a spus doctorul endocrinolog.


Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan:

„Am avut o gândire în urmă cu ceva ani. Şi anume, am reabilitate tot ceea ce Consiliul Judeţean a avut în proprietate în municipiul Craiova şi în judeţul Dolj. Nu este un caz singular, el reprezintă o constantă a activităţii noastre. Am reabilitat Stomatologia din Calea Bucureşti, din Brazdă, aici pe strada Siretului şi încă o policlinică. Ne-am gândit după construcţia acestor spaţii să putem să concesionăm spaţiul unei firme care să plătească şi o redevenţă către Consiliu Judeţean, bani care vor fi folosiţi tot pentru investiţii în sănătate. Mă bucur să văd că o societate locală a decis să ia acest spaţiu şi că îşi asumă să-l doteze şi să-l transforme într-un spital de zi”

Senatorul PDL, Mărinică Dincă:

„Îi felicit pe reprezentanţii Consiliului Judeţean Dolj, pe domnul preşedinte, pe domnul vicepreşedinte  pentru faptul că s-au gândit la sănătate şi au făcut centru pentru acest domeniu. Îi felicit totodată şi pe cei de la Centrul Medical Phoenix pentru că au avut curajul să facă acest pas. În medicină sau în  sistemul de asigurări medicale lucrurile nu sunt foarte simple şi vor avea mult de muncă şi îi felicit şi pentru faptul că s-au gândit şi la oamenii fără posibilităţi, la oamenii care nu sunt asiguraţi şi au făcut oferta de 30 de consultaţii medicale. Astăzi CJ Dolj a dat „undiţa” iar cei de la Centru Medical trebuie să arate că ştiu să „pescuiască”, în sensul că trebuie să facă un act medical de calitate.”

1 COMENTARIU

  1. Speram ca cei 30 de persoane sa nu fie niste profitori,ci cu adevarat niste oameni fara posibilitati!
    Altfel ,laudabil,si la mai mare!

    Totusi,murdaria Craiovei nu costa bani europeni,dar ea exista,in plin secol 21,din Craiovita pana-n centru!!
    E UN LUCRU ATAT DE MARE CURATENIA!!!

Comments are closed.