Un număr-record de lucrări a fost înscris în concurs la această a V-a ediție a Salonului Național de Artă Fotografică „Mihai Dan-Călinescu” de la Craiova: 918, realizate de 66 de artiști! Acceptate însă de juriu, la cele patru secțiuni, au fost doar 102 (Portret monocrom – 14, Portret color – 28, Temă liberă monocrom – 26, Temă liberă color – 34), autori admiși fiind 38. Participanții sunt din România (Craiova, Tg. Mureș, București, Caracal, Miercurea Ciuc, Botoșani, Iași, Suceava, Rm. Vâlcea, Oradea, Brăila), dar și din Republica Moldova (Chișinău) și Italia (Garlasco).
Cel mai premiat dintre ei este o tânără de 31 de ani, care abia în ultimul an a îndrăznit să iasă în fața publicului cu lucrările sale, după vreme bună de studiu, dar și de „consum” al artelor vizuale: Alexandra Fira. Membră a Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”, artista nu numai că a câștigat Marele Premiu al Salonului, dar a primit premii și la alte trei secțiuni de concurs: Medalia de Aur la Portret color și Temă liberă monocrom și Mențiune la Portret monocrom. I se alătură alt artist craiovean, Horia Pârvănescu, care a obținut Medalia de Aur la Temă liberă color, Medalia de Argint la Portret color și Mențiune la Temă liberă monocrom.
«Trierea fotografiilor a însemnat o muncă foarte grea din partea membrilor juriului și a organizatorilor. Am selectat doar 9% din totalul imaginilor primite, adică doar 102 lucrări. La o asemenea triere, și rezultatul este spectaculos! La toate cele patru secțiuni au fost alese și premiate numai imagini foarte bune», a precizat Mircea Anghel. Vernisajul Salonului și festivitatea de premiere a câștigătorilor vor avea loc duminică, 1 decembrie, ora 11.00, la Galeria de Artă a Cercului Militar Craiova.
MAGDA BRATU
Marele Premiu „Mihai Dan-Călinescu”: Alexandra Fira – Craiova (pentru lucrările „Cosmos” și „Departe”)
Portret monocrom
Medalia de Aur: Ede Tordai – Tg. Mureș („100 de ani”)
Medalia de Argint: Zsigmond Bathori – Tg. Mureș („Acuzație surdă”)
Medalia de Bronz: Rodica Anghel – Craiova („Grație”)
Mențiune: Alexandra Fira – Craiova („Alina”) și Jeno Fulop – Tg. Mureș („Cioplitorul în lemn”)
Portret color
Medalia de Aur: Alexandra Fira – Craiova („China”, „Roșu”)
Medalia de Argint: Horia Pârvănescu – Craiova („Maestrul”)
Medalia de Bronz: Gabriel Stanciu – București („Ștef 3”)
Mențiune: Anatolie Poiată – Republica Moldova („Șansa”) și Virginia Rădulescu – Craiova („Oglinda sufletului”)
Temă liberă monocrom
Medalia de Aur: Alexandra Fira – Craiova („Decolare”, „Lumina”)
Medalia de Argint: Anatolie Poiată – Chișinău, Republica Moldova („Pescuind dimineața”)
Medalia de Bronz: Dochiana Stoican – Craiova („La înălțime”)
Mențiune: Bruno di Bernardo – Garlasco, Italia („În bătaia vântului”), Iulia Iacoban – Iași („Dacă stau aici”), Horia Pârvănescu – Craiova („Fierbe pământul!”)
Temă liberă color
Medalia de Aur: Horia Pârvănescu – Craiova („Călător”)
Medalia de Argint: Anatolie Poiată – Chișinău, Republica Moldova („Zi de vară”), Sorin Untu – Iași („Apus în Munții Rarău”)
Medalia de Bronz: Bruno di Bernardo – Garlasco, Italia („Efort”)
Mențiune: Marta-Emese Gal – Tg. Mureș („Pădurea fermecată”), Iurie Foca – Chișinău, Republica Moldova („Duet acrobatic”), Rucsandra Călin – Craiova („Prizonieri”), Anca Roșu – Craiova („Plimbare matinală”)
Mircea Anghel – A.FIAP, președintele Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu” și membru în juriul Salonului:
«Ediția 2013 a Salonului Național de Artă Fotografică „Mihai Dan-Călinescu” se caracterizează prin câteva aspecte deosebite. Primul este numărul foarte mare de lucrări primite la salon, 918. Altul ar fi participarea internațională – fotografi din Republica Moldova și din Italia, care au fost invitați să ni se alăture. Și au făcut-o cu brio, luând chiar premii! Acesta ar fi și primul pas spre organizarea, în anii viitori, a unui salon internațional, sub patronajul Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP). Un alt aspect important este acela că actualul Salon are patronajul nou-înființatei Asociații „DACICA” – Societatea Română de Artă Fotografică, un organism al fotografilor din țară și nu numai, creat în acest a