Moaştele a cinci sfinţi, aduse la Biserica „Sfântul Mina”

0
446

La Biserica „Sfântul Mina” (situată vizavi de Spitalul Municipal Filantropia) sunt aduse astăzi, 9 noiembrie, moaştele a cinci sfinţi de la Biserica „Mihai Vodă” din Bucureşti. Astfel, în jurul orei 15.30, va ajunge la Craiova racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, Sfântului Ioan Rusul, Sfântului Efrem cel Nou, Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântului Mare Mucenic Mina. Potrivit reprezentanților Biroului de presă al Mitropoliei Olteniei, „racla cu moaşte va fi aşezată într-un loc special amenajat în faţa sfântului locaş, spre închinare credincioşilor, până miercuri, 13 noiembrie”. În tot acest timp, la Biserica „Sfântul Mina” vor fi oficiate slujbe speciale în fiecare zi, atât dimineaţa, când vor fi săvârşite slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie, cât şi seara, când vor fi săvârşite Acatistele sfinţilor. Evenimentul este prilejuit de hramul bisericii, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Mina, astfel că în ziua de luni, 11 noiembrie, credincioşii sunt aşteptaţi la sfântul lăcaş, în zi de praznic. După cum a precizat părintele paroh Ştefan Nardin, părticele din moaştele Sfântului Mina vor rămâne definitiv la Biserica „Sfântul Mina” din Craiova.