Legumele de sezon au invadat pieţele craiovene. Din toate colţurile Doljului, ba chiar şi de la vecinii din Olt sau Gorj, legumicultori pricepuţi şi la agricultură, dar şi la vorbă – ademenind clienţi cu vorbe care mai de care mai alese –, şi-au adus pe piaţă cele mai arătoase roade ale muncii lor de-o vară. Craiovenii învăţaţi să treacă peste iarnă cu cămara plină de conserve şi murături pregătite în casă au de unde alege ca să-şi umple sacoşele. Varza albă sau roşie, ardeii graşi şi săţioşi sau subţiratici şi aromaţi, gogonelele tari şi verzui au cea mai mare căutare în această perioadă. Alături de acestea, şi prazul oltenesc, dovleacul dulceag sau ridichile negre, mai gustoase ca niciodată. Preţurile sunt, ca de obicei, greu de evaluat dacă pleci urechea la aşteptările vânzătorilor şi socotelile cumpărătorilor, care nu se potrivesc niciodată. Ba că-i puţin, ba că-i mult, întotdeauna târguiala se lasă cu o învoială.
Oricâte bucate ai pune pe masă în zilele geroase de iarnă, dar mai ales de sărbători, nici un meniu nu e complet fără sarmalele învelite în foi de varză acră, murăturile asortate, zacusca preparată după propriile gusturi, dovleacul copt sau compoturile pregătite fără conservanţi. Asta o ştiu toate gospodinele, care toamna târziu bat pieţele în căutarea celor mai bune zarzavaturi, fructe şi legume, la preţuri cât mai convenabile. Cumpărăturile nu sunt aşa simple cum s-ar crede. Dacă ai luat varza şi gogonelele, asta nu înseamnă că murăturile sunt gata. Lista celor trebuincioase e lungă şi necesită trecerea pe la mai multe tarabe. Începând cu condimentele şi verdeţurile specifice fiecărui sortiment şi terminând cu recipientele pentru conservarea legumelor, calculele sunt precise.
Varza – „vedeta” pieţelor
De cum intri în piaţă, nu trebuie să cauţi mult după varză. Locul pe care astă-vară stăteau în soare munţi de pepeni verzi a fost luat de remorcile în care sunt înghesuite căpăţânile de varză. Alături, covor de frunze ofilite, smulse de vânzători pentru a lăsa la vedere altele fragede şi ondulate din care oamenii să-şi aleagă. La fel de diverse ca sortimentele şi mărimile expuse sunt şi preţurile. Verzele mai mici sunt vândute cu 0,50 până la 0,70 de bani pe kilogram, în timp ce căpăţânile mai mari costă 0,80 de bani, dar şi 1 leu la cei care-şi forţează norocul. Varza cu frunze roşii-violet – mai rară, ce-i drept, pe tarabele comercianţilor şi cel mai adesea băgată în bidonul cu murături – costă şi ea 2 lei/kilogram. „E bun preţul, ce să zic. E cam acelaşi în toată piaţa. Mie îmi ajung câteva căpăţâni, 5-6 kilograme, să am de sarmale de sărbători şi să mai pun trei-patru bucăţi şi în murături că e gustoasă”, spune doamna Maria venită cu sacoşa în piaţă. S-a oprit în dreptul tarabei cu „varză de la Mârşani”, decisă să cumpere. Mai norocoasă este o altă craioveancă venită la piaţă să cumpere sfecla roşie şi câteva buchete de conopidă pentru murături, căci gogonelele şi varza le-a luat de la ţară. „Am noroc că am pus în grădina de la ţară şi nu mai cumpăr acum”, a spus aceasta.
Gogonele, pe alese
Încă de la mijlocul lui septembrie au apărut primele gogonele în piaţă. Începutul a fost timid, cu o lădiţă de legume verzi-roşiatice venite din solariile de la Işalniţa. Acum, tarabele sunt pline, dar şi clienţii sunt mai mulţi. Kilogramul de gogonele ajunge la 1,5 lei, dacă e vorba de cele mai mari, alese pe sprânceană. Dacă nu ţineţi la aspectul uniform, atunci puteţi cumpăra gogonele şi mai ieftin, la 0,80 de bani sau 1 leu. „Nu mă interesează că sunt mai mici sau mai mari. Să nu fie pălite sau stricate. Aşa pot să fie şi mai tari, şi mai coapte, că murate sunt bune oricum. La noi se mănâncă aproape zilnic şi punem în bidon mare în fiecare toamnă”, spune Ecaterina Ţepiş. A plecat de la piaţă cu sacul de gogonele. Noroc că a avut ajutor.
„Domne, nimic nu e ca prazul nostru!”
Prazul oltenesc stă ţanţoş la colţul pieţei. Crescut sănătos în grădinile ţăranilor, firul de praz atinge un metru, iar legătura abia poţi s-o cuprinzi în mână. Cu un kilogram, vândut de producători cu 2 lei ţi-ai asigurat o mâncare tradiţională şi o ciorbă pe cinste. Başca firul proaspăt, la care sigur poftiţi. „Hai la salam oltenesc, că miroase a sănătate…!”, se aude din când în când câte o chemare. Reclama e cât se poate de bine făcută şi de cele mai multe ori, prinde. Odată ajunşi în faţa tarabei, clientul ia legătura, o întoarce pe toate părţile şi scoate banii din buzunar. N-are încotro. Marfa nu are cusur şi miroase… „Domne, nimic nu e ca prazul nostru! Îl pui pe masă cu o bucată de brânză, şuncă cu boia şi un păhărel de rachiu şi te dregi pentru toată ziua”, descrie un pensionar, cum nu se poate mai bine, ospăţul pe care îl pregăteşte în timp ce îndeasă prazul în plasă.
Cu mâinile împreunate, precupeţii abia aşteaptă ca vreun client să-şi oprească ochii pe marfa lor. E de ajuns, ca să-şi dea drumul la limbă şi să-şi laude legumele. Ai spune că la toate tarabele sunt cele mai proaspete, cele mai gustoase şi sănătoase. Nu aveţi decât să „testaţi” piaţa ca să vă convingeţi cât e adevăr şi cât e reclamă…
LAVINIA ILINA şi ANA-MARIA GEBĂILĂ
