Colaborare între Crucea Roșie Română și Administrația Națională a Penitenciarelor

0
359

Crucea Roșie Română și Administrația Națională a Penitenciarelor au semnat un protocol de colaborare care vizează sprijinirea reintegrării persoanelor private de libertate, prin implicarea în activități specifice la nivelul societății civile, precum intervenția și răspunsul la dezastre, distribuția de ajutoare umanitare, etc.

Parteneriatul presupune: promovarea sănătății în mediul penitenciar, prin organizarea de caravane medicale și formarea de voluntari – persoane private de libertate, care vor putea oferi ulterior prim-ajutor de bază; educație pentru sănătate în mediul penitenciar; intervenție în situații de urgență și dezastre, prin desfășurarea unor activități specifice și formarea de voluntari pregătiți să intervină la nevoie; formare profesională, prin organizarea de cursuri de prim-ajutor de bază pentru personalul încadrat în sistemul penitenciar.

Crucea Roșie Română va colabora cu medici/instructori specializați pentru derularea aplicațiilor practice din cadrul sesiunilor de prim-ajutor, cu posibilitatea eliberării de certificate de absolvire pentru persoanele instruite în acest sens. Cursurile sunt susținute de medici sau instructori atestați în domeniul primului ajutor de bază și oferă participanților modalități de salvare a vieții până la sosirea ambulanței.