CM 2018: Egiptul se califică după 27 de ani

0
339

„Faraonii” s-au calificat la turneul final al CM din Rusia, după victoria in-extremis, în faţa reprezentativei Republicii Congo, graţie golurilor marcate de Mohamed Salah – jucătorul lui Liverpool – în minutele 63 şi… 95, ultimul din penalty. Egiptul termină grupa F pe primul loc, cu 12 puncte. În schimb Ghana (6 p), locul 3, care va întâlni Egiptul la data de 6 noiembrie, nu mai are nicio şansă de calificare. Din 1990 Egiptul, acum cu Hector Cuper, pe banca tehnică, nu mai participase la o Cupă Mondială. Golul victoriei, marcat de Mohamed Salah, pe stadionul din Alexandria (30.000 de spectatori)  a basculat întreaga ţară în delir, jucătorul lui Liverpool devenind eroul naţiunii. Încât guvernatorul unei provincii, Ahmed Deif, a dispus ca şcoala din Qena să poarte numele atacantului egiptean. El Hadary, căpitanul naţionalei Egiptului şi cel care a apărat poarta ”faraonilor” atât la Cupa Africii din iarnă (când echipa sa a pierdut finala cu Camerun), cât şi în acest meci cu Congo, va avea 45 de ani vara viitoare şi, dacă va fi apt de joc, poate stabili un nou record de vârstă.