Centrul Judeţean de Excelenţă şi-a ales profesorii

0
398
Luminiţa Popescu

Săptămâna trecută, s-a finalizat selecţia cadrelor didactice care, în anul şcolar 2017-2018, vor activa în cadrul Centrului Judeţean de Excelenţă (CJE) Dolj, acolo unde copiii cu rezultate deosebite la învăţătură îşi pot desăvârşi pregătirea. A fost o competiţie cât se poate de riguroasă, în urma căreia s-a făcut „trierea”. Astfel, după probele desfăşurate, au fost admişi 51 de profesori, 11 dintre aceştia fiind convocaţi pentru formarea unor noi grupe de studiu. „Sunt cei mai buni, cu toţii. Vor fi echipe noi de elevi, din clasele gimnaziale, la ştiinţele exacte – matematică, fizică, biologie, chimie, informatică, la care colegii noştri nu se vor da la o parte şi vor fi tot timpul alături de copii. Centrul Judeţean  de Excelenţă va fi tot timpul alături de elevi şi îndrumătorii lor şi vă vom aduce şi mai multe surprize, foarte fericite”, a precizat prof. Luminiţa Popescu, director al CJE Dolj. Dintre unităţile premiante amintim Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova (11 poziţii) şi Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” (5), iar la preliceal, Şcolile Gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica” şi „Lascăr Catargiu” cu trei, respectiv doi profesori.