Camera de Comerţ şi Industrie Dolj va organiza miercuri, 28 noiembrie 2012, Gala Topul Firmelor, eveniment dedicat celor 740 de companii din Dolj care au reuşit să sfideze recesiunea şi au obţinut rezultate financiare notabile în 2011. Clasamentul este realizat pe baza unei metodologii unice la nivel naţional, luând în considerare indicatorii financiari de anul trecut.
„A XIX-a ediţie a Topului Firmelor din Dolj este o recunoaştere a companiilor care se evidenţiază prin muncă, pasiune şi perseverenţă. Suntem mândri de aceste companii, care sprijină atât bugetul local, cât şi familiile a zeci de mii de angajaţi”, a declarat Cristian Dobre, preşedintele CCI Dolj.
În acest an, din aproximativ 18.000 de bilanţuri depuse la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj pentru anul 2011, numai 1.400 societăţi s-au calificat pe unul din cele zece locuri ale clasamentului. Repartizate pe şase domenii de activitate distincte, pe primul loc al clasamentului se află 336 de firme care au realizat o cifră de afaceri de 4.638.533.092 de lei şi un profit de 466.598.074 de lei, având peste 20.000 de angajaţi.
Peste 400 de invitaţi
Într-o perioada dificilă economic, cele 96 societăţi din domeniul industriei, aflate pe locul I al clasamentului, au reuşit să obţină profituri de 237.148.038 de lei şi o cifră de afaceri de 1.621.482.775 de lei. Activităţile comerciale şi turistice întreprinse de cele 66 de firme aflate pe primul loc au generat profituri de 90.863.573 de lei, iar domeniul serviciilor a adus un profit de 68.694.599 de lei obţinut de cele 106 societăţi fruntaţe.
Companiile de top vor fi premiate în cadrul Galei Topul Firmelor, eveniment care se va desfăşura la Hanul Andriţei din Craiova şi se va bucura de participarea a peste 400 de invitaţi: premianţii topului din acest an, oficialităţi locale de rang înalt, mass-media. Conform Legii 335/2007, CCI Dolj este unicul organizator al acestui eveniment tradiţional.