Şcoala gimnazială „Mircea Eliade”: Doamna Nadia…

0
1127

Cu zâmbetul pe buze, o figură luminoasă, plăcută privirii, „doamna” şi-a primit copiii de la clasa a II-a cu o bucurie firească, deloc camuflată, răsplătită fiind cu buchete de flori de sezon. Copiii nu s-au schimbat prea mult, au mai crescut ceva la înălţime, majoritatea încă sunt bronzaţi, gureşi, la revedere. Nadia Grânaru este profesor învăţător primar la Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” din Craiova, pentru care părinţii „s-au zbătut”, în dorinţa de a ajunge sub îndrumarea ei copiii, o clasă mereu performantă. Este la a 8-a promoţie în cariera de dascăl. Cu o croială de dascăl cu vocaţie „doamna Nadia” are şcoala în suflet. Iubeşte nespus copiii, peste toate, simte disponibilităţile fiecăruia şi îşi ştie menirea. După mini-festivitatea prilejuită de începutul anului şcolar şi-a adus copiii îmbujoraţi de emoţii la clasă. Şi probabil le-a spus că vacanţa e departe. O amintire. Ca atâţia alţi dascăli minunaţi, „doamna Nadia” aminteşte de „domnul Trandafir”, modelul din totdeauna al învăţătorului autentic român.