Premierul Dacian Cioloş va merge în Parlament pentru a prezenta un raport privind starea economică, la solicitarea liderului PSD, Liviu Dragnea, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, care a susţinut că cererea PSD este ”o bună iniţiativă”.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus că solicitarea lui Liviu Dragnea este ”o bună iniţiativă” care va da posibilitatea premierului Dacian Cioloş să meargă în Parlament şi să arate că datele economice din acest an sunt foarte bune. ”E vorba de o creştere economică de 6% în trimestrul doi, sunt încasări peste program, dar detaliile le va spune premierul Dacian Cioloş în Parlament. E şi o bună oportunitate de a atrage atenţia în Parlament asupra iniţiativelor legislative care pun presiune pe buget şi, pe cale de consecinţă, pe deficitul aprobat tot de Parlament”, a adăugat Iolu.
El a precizat că premierul aşteaptă doar să fie stabilită data, conform procedurilor, şi că nu a existat ”nicio conversaţie telefonică pe această temă” între Dacian Cioloş şi Liviu Dragnea.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut joi prim-ministrului Dacian Cioloş, prin intermediul unei scrisori deschise, prezentarea ”de urgenţă” în Parlament a unui raport privind ”situaţia economică reală a ţării”, declarându-se îngrijorat de ”semnalele alarmante” privind intenţiile Guvernului. ”Vă rog să prezentaţi de urgenţă în faţa camerelor reunite ale Parlamentului un raport privind situaţia economică reală a ţării, inclusiv nivelul de colectare a taxelor, deficitul bugetar, deficitul de cont curent, deficitul comercial şi creşterea economică estimată care stă la baza execuţiei bugetare”, se arată în scrisoarea deschisă trimisă de Dragnea lui Cioloş.
Totodată, liderul PSD i-a solicitat prim-ministrului o poziţie clară cu privire la ”intenţiile reale ale Guvernului” pe motiv că ”informaţiile contradictorii care vin, în mod direct sau indirect, din partea membrilor executivului generează confuzie şi îngrijorare în rândul investitorilor, salariaţilor şi al tuturor celorlalţi cetăţeni”. Liviu Dragnea a motivat demersul de a-l chema pe şeful Guvernului în Parlament prin apariţia ”în spaţiul public” a mai multor ”semnale alarmante privind intenţia Guvernului de a lua o serie de măsuri îngrijorătoare, cum ar fi plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, majorarea taxelor pentru cei cu activităţi independente prin schimbarea radicală a Codului Fiscal”.