Satelitul forţează calificarea în „şaisprezecimile” Cupei României

0
245

Echipa a doua a Universităţii Craiova se află în pragul unei realizări importante, calificarea în faza principală a Cupei României, în care vor intra în program şi echipele din Liga I. Astăzi, de la ora 16.30, echipa pregătită de Daniel Mogoşanu evoluează în deplasare, cu Unirea Brânceni, formaţie din Liga a IV-a Teleorman. Pentru acest joc, formaţia-satelit nu primeşte întăriri de la prima echipă, deoarece aceasta are mâine meci de Cupa Ligii, cu Viitorul. „Ne așteaptă un meci dificil, pentru că ambele echipe își doresc să joace în șaisprezecimi. Sper ca dorinta de afirmare a jucătorilor tineri să-și spună cuvântul în fața unor jucători experimentați, chiar dacă sunt de nivel județean. Orice jucător venit de la prima echipă ar fi reprezentat un plus pentru noi, dar și mai tare aș vrea ca ei să evolueze sub comanda lui Cârțu și Săndoi, pentru că acesta este rolul nostru: de a da meciuri și a crește jucători pentru prima echipă a clubului“, a spus Silviu Bogdan, managerul Centrului de copii și juniori al Universității Craiova. „Dacă erau programate altfel meciurile puteau juca anumiţi jucători la echipa a doua, dar în aceste condiţii nu este posibil. Cred totuşi că se pot califica şi cu ce au la dispoziţie” a precizat Sorin Cârţu. În faza naţională, CSU II a eliminat din competiție formațiile: Viitorul Municipal Craiova, ACSO Filiași, Minerul Motru și Pandurii II Târgu Jiu. De partea cealaltă, Unirea Brânceni a trecut de Vișina Nouă, Unirea Izvoarele, Sporting Roșiorii de Vede și FC Olt.