Dosarul lui Sorin Oprescu la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a fost deschis în urma unor plângeri depuse în martie de două persoane fizice, altele decât persoana care i-a dat bani, a declarat, ieri, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. După declaraţiile lui Kovesi, avocatul primarului Capitalei a declarat că, în dosarul lui Sorin Oprescu, sunt probleme cu fondul cauzei, iar apărarea urmează să depună mai multe cereri în acest sens.
Alexandru Chiciu, avocatul primarului Capitalei, acuzat de fapte de corupţie, a declarat, ieri, după declaraţiile făcute de procurorul şef al DNA, că în dosarul lui Sorin Oprescu sunt probleme cu fondul cauzei, iar apărarea urmează să depună mai multe cereri în acest sens. “Afirmaţiile doamnei Kovesi sunt corecte. Da, şi apărarea a spus din primul moment că nu a fost flagrant. Da, este adevărat, procedural lucrurile stau cum le descrie doamna Kovesi. Probleme sunt cu fondul cauzei, iar acestea rămân în mod evident nedepăşite încă de procurori. Vom depune în cursul zilelor de astăzi şi mâine mai multe cereri în acest sens”, a declarat avocatul Alexandru Chiciu.
Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a declarat, ieri, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, că dosarul în care Sorin Oprescu este cercetat de DNA pentru luare de mită nu a fost deschis în urma denunţului unei singure persoane, ci în urma plângerilor depuse de două persoane fizice, în luna martie. Ea a precizat că persoana care i-a dat bani lui Sorin Oprescu sâmbătă nu se numără printre cele care au făcut plângerile. Mai mult, persoana respectivă nu are calitatea de denunţător, ci de suspect, şi se află în arest la domiciliu. “Dosarul a fost deschis în primăvara acestui an, ca urmare a unor plângeri formulate de persoane fizice, nu a fost o sesizare venită de la serviciile de informaţii, nu a fost o sesizare din oficiu, ci două persoane fizice au depus o plângere, dacă nu mă înşel la sfarşitul lunii martie. Dosarul a fost deschis ca urmare a unor plângeri formulate de două persoane fizice, altele decât persoana care în seara de 5 septembrie a oferit banii primaruluii. Persoana care a oferit această sumă de bani nu are calitatea de denunţător, ci de suspect. El a fost propus cu măsura arestării la domiciliu ieri (marţi -n.r.), măsură care a fost şi aprobată de instanţa de judecată, deci în prezent este în arest la domiciliu”, a afirmat procurorul şef al DNA.
Kovesi a mai spus că imediat după comiterea faptei de care este suspectat, Oprescu a fost dus cu mandat de aducere la DNA, iar din acel moment şi până la emiterea ordonanţei de reţinere primarul a fost supus unei percheziţii corporale, în sediul DNA, i s-au adus la cunoştinţă învinuirile şi a fost audiat în prezenţa avocaţilor. Şefa DNA a precizat că nu s-a făcut flagrant “din considerente de tactică a anchetei”. “Faţă de suspectul Oprescu nu s-a aplicat procedura flagrantului. Conform Codului de Procedură Penală, el a fost citat de procurori imediat după comiterea infracţiunii care este presupusă că s-a comis. A fost citat cu mandat de aducere. Din considerente de tactică ale anchetei, nu a fost oprit în momentul săvârşirii faptei, a presupusei fapte, ci imediat după a fost citat cu mandat de aducere. Ca un detaliu tehnic, potrivit Codului de Procedură Penală, nu se pot efectua perchezitii domiciliare după orele 20.00. Având în vedere că sunt suspectate şi alte persoane, din considerente de anchetă, acesta a fost citat cu mandat de aducere la scurt timp după presupusa comitere a faptei”, a precizat Kovesi.