Cancelarul german Angela Merkel a afirmat, ieri, la Berlin, că propunerea preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de repartizare a 120.000 de imigranţi în Europa nu este decât “un prim pas”. “Salutăm propunerea lui Jean-Claude Juncker ca pe un prim pas important”, a declarat Merkel într-o conferinţă de presă comună cu premierul suedez, Stefan Lofven. “Dar rămâne un pas de făcut, deoarece numărul de refugiaţi nu poate fi determinat în Suedia sau în Germania. El este rezultatul unor circumstanţe şi iată de ce avem nevoie în cele din urmă de un sistem deschis de cote”, a mai spus cancelarul german. La Varşovia însă, vicepremierul polonez Tomasz Siemoniak a răspun criticilor care se fac auzite tot mai des dinspre Germania şi care vizează ţările din Europa de Est, acuzate că nu se implică suficient în criza refugiaţilor, cerând Berlinului să nu dea lecţii de solidaritate şi criticând totodată răspunsurile “rapide şi ad hoc” la această criză. “Germania n-ar trebui să ne dea lecţii de solidaritate”, a spus Siemoniak pentru postul de televiziune TVN24, justificând totodată atitudinea Poloniei faţă de criza refugiaţilor, pe care o consideră “impregnată de solidaritate şi în căutarea unei soluţii originale, de vreme ce deciziile rapide şi ad hoc nu rezolvă problema”. “Nu se pune problema să primim zeci de mii de refugiaţi care vor să vină în Europa, pentru că Europa nu are capacitatea de a-i primi”, a adăugat Siemoniak, care crede că oficialităţile europene ar trebui să încerce să soluţioneze situaţia din Siria, Irak, Somalia, Libia sau Afganistan în loc să se gândească la cum să frâneze fluxul de refugiaţi şi imigranţi sau la cote de repartizare a acestora. Polonia nu este de acord cu impunerea de cote obligatorii de refugiaţi pentru fiecare stat membru al UE, iar Tomasz Siemoniak a amintit ieri că a impune unei ţări un anumit număr obligatoriu de persoane pe care să le primească “este un drum care nu duce nicăieri, pentru că în momentul în care (o ţară) va accepta un prim grup, va sosi al doilea, şi apoi al treilea şi tot aşa”. Referitor la posibilitatea ca Polonia să accepte între 10.000 şi 12.000 de refugiaţi, cifră vehiculată recent de presă, care cita surse europene, Siemoniak a spus că “executivul polonez nu va face nimic care să afecteze în vreun fel securitatea şi stabilitatea ţării”. Până acum, Varşovia s-a angajat să primească 2.000 de refugiaţi. Pe de altă parte, preşedintele francez Francois Hollande a făcut apel la întărirea ajutorului pentru ţările vecine cu Siria şi Irak care primesc refugiaţi din aceste două state, cu ocazia unei conferinţe internaţionale la Paris privind minorităţile persecutate de către gruparea jihadistă Statul Islamic (SI). “Dacă nu ajutăm mai mult aceste ţări care primesc (refugiaţi), dacă nu ajutăm mai mult familiile care se află în taberele de refugiaţi sau dispersate în ţările vecine, atunci nu doar că se vor întâmpla drame, dar va continua acest exod pe care îl vedem sub ochii noştri”, a spus şeful statului francez. Francois Hollande, care a deschis “Conferinţa internaţională privind protecţia victimelor violenţelor etnice şi religioase în Orientul Mijlociu”, a vorbit despre “urgenţa umanitară” din Turcia, Liban sau Iordania. Exodul spre Europa “nu se va opri dacă nu va exista o acţiune de amploare pentru ca cei care au părăsit Siria şi Irakul să fie primiţi în cele mai bune condiţii în ţările vecine”, a insistat el.
Acasă Actualitate Actualitate externă Angela Merkel: Planul Comisiei Europene privind cotele de imigranţi nu este decât...