Pentru anul şcolar 2023 – 2024, în învăţământul profesional şi cel dual – nivel 3 au rămas peste 450 de locuri neocupate, în total, la ambele categorii, după cea de-a doua repartizare a candidaţilor, în funcţie de opţiunile acestora şi de mediile obţinute la examene. Este o situaţie îngrijorătoare, dar care se poate remedia în viitor, dar trebuie să fie parcurşi mai mulţi paşi. Locurile neocupate vor fi pierdute în anul şcolar viitor. Inclusiv piaţa muncii este în deficit în acest moment.
Conform datelor prezentate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, după cea de-a doua etapă a repartizărilor candidaţilor în învăţământul profesional şi în cel dual – nivel 3, situaţia este îngrijorătoare în teritoriu. Astfel, la învăţământul profesional au rămas neocupate 360 de locuri. Cele mai multe sunt la Liceul Energetic din Craiova, pe diverse specializări: 50. Urmează Liceul Tehnologic “George Bibescu” din Craiova (25 de poziţii pierdute), Colegiul Economic “Gheorghe Chiţu” din Craiova – 24, respectiv Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate din Craiova – 23. În ceea ce priveşte învăţământul dual, situaţia se preintă astfel: 111 de poziţii care nu se vor regăsi în şcolarizarea anului de învăţământ următor. Cele mai multe – 34 – sunt la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto din Craiova. Pe locul al II-lea se află Liceul “Traian Vuia” din Craiova – 27 de locuri .
Simona Ciulu: “O consiliere a copiilor şi părinţilor acestora, pentru orientarea în carieră, încă din prima clasă de gimnaziu”
Situaţia este îngrijorătoare, dar se poate remedia prin eforturi din toate părţile implicate: copii, părinţi, cadre didactice. “Au rămas destul de multe locuri neocupate în Dolj, la învăţământul profesional şi cel dual – nivel 3. Cred că soluţia ar fi o consiliere a copiilor şi părinţilor acestora, începând din prima clasă de gimnaziu, bineînţeles cu aportul profesorilor – diriginţi, pentru orientarea în carieră. Este o problemă şi pe piaţa muncii, deoarece se pot pierde multe locuri de specialişti, care ar putea fi şcolarizaţi”, a precizat prof. Simona Ciulu, inspector şcolar pentru învăţământul tehnologic şi profesional în cadrul ISJ Dolj.