Campanie de informare a conducătorilor auto privind riscurile consumului de droguri sau de alcool

0
388

În această dimineață, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii și Secția nr.5 Poliție Rurală Pielești, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale Antidrog, au continuat campania de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile asociate faptelor cu violență, traficului și consumului de droguri, precum şi creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților desfășurate, conducătorilor auto le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative în materie penală, respectiv, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei. Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, a precizat: “Facem mai multe recomandări conducătorilor auto, pe care le prezentăm:” Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive ori dacă nu dețineți permis de conducere; Consumul de alcool poate afecta condusul autovehiculului prin faptul ca acesta cauzează:

• deficiențe de vedere;
• încetinirea reflexelor;
• reducerea concentrării și a vigilenței;
• crearea unei stări de relaxare și somnolență, ceea ce te poate determina să adormi la volan; nu vă puneți viața în pericol, urcându-vă în autovehicule conduse de persoane care nu dețin permis de conducere, aflate sub influența alcoolului sau a drogurilor”.