România locul 46 (!) la Jocurile Olimpice de la Tokyo

0
433

Suntem „varză” în sporturile olimpice şi locul 46 pe naţiuni, la numărul de medalii (1 de aur, 3 de argint) atestă această dureroasă realitate. Nemulţumitor ne clasasem şi la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016, adică tot 4 medalii, una de aur, una de argint şi două de bronz, dar supărarea ne-a trecut repede. După cum s-a văzut. Pentru România sportul nu mai este un ambasador de calibru, de mulţi ani. Sigur, ne-am putea întreba, în context, în ce domeniu rămânem competitivi, dar asta este o altă discuţie. Pe locul unu la numărul de medalii s-a clasat SUA (39 aur – 41 argint, 33 bronz – 113 total) urmate de China (38-32-18 – 88), Japonia (27-14-17 – 58), Marea Britanie (22-21-22 – 65), COR – Rusia (20-28-23 – 71) ş.a.m.d.. Contemplăm cum Serbia locul 28, Bulgaria 30, Slovenia 31, Uzbekistan 32, Georgia 33 s-au plasat mult mai avantajos. Sportul de performanţă este o cenuşăreasă, de ani buni. De la ediţia precedentă a Jocurilor Olimpice s-au schimbat 4 sau 5 miniştri ai Sporturilor. Deunăzi, marea campioană olimpică de canotaj, Elisabeta Lipă, l-a implorat printr-un mesaj pe Florin Cîţu, când a aflat că la rectificarea bugetară, sportul primeşte zero bani, să nu lase centrele olimpice să moară. Delegaţia României la Tokyo a numărat mai mulţi sportivi decât la Rio (101 faţă de 92), dar performanţele, cum spuneam, nu au fost deloc mai bune. S-a păstrat doar numărul de medalii. Într-un fel canotajul şi Ana-Maria Popescu au salvat onoarea sportului românesc. Figuri slabe, neconcludente, am făcut la box, atletism, gimnastică (Larisa Andreea Iordache –bârnă- a abandonat în finală), fotbal, caiac, lupte, tenis, tir sportiv, triatlon, tir cu arcul. Se va comenta o vreme probabil slaba comportare a sportivilor noştri şi totul se va dizolva în derizoriu. De ce? Niciunul din guvernele care s-au perindat în ultimii ani nu a identificat strategii viabile pentru revigorarea disciplinelor olimpice, pregătirea adecvată a sportivilor pentru marile competiţii, practicarea sportului în grădiniţe, şcoli gimnaziale şi licee. De ani buni sportul nu mai figurează în curricula universitară. A rămas în istorie comportarea onorabilă a sportivilor români, precum cea de la Jocurile Olimpice în 1984 de la Los Angeles (53 medalii, din care 20 de aur, 16 argint, 17 de bronz) când România a venit pe locul doi în clasamentul pe medalii. La Olimpiada din 2004, România a obţinut 19 medalii (8+5+6) şi locul 16 pe naţiuni. Nici nu imităm pe alţii, prin ceea ce fac în domeniul sportului de performanţă, nici nu avem idei originale, acceptând cu nonşalanţă pierderea unor poziţii de frunte în disciplinele sportive pentru care aveam vocaţie, şi în care contam. E greu de spus de unde trebuie început. E greu de spus către cine trebuie arătat cu degetul. Paradoxal, infrastructura s-a îmbunătăţit continuu în ultimii ani, dacă avem în vedere sălile de sport care s-au construit (420 pentru liceele din România, pe mandatul lui Adrian Năstase), terenurile care s-au amenajat, şi nu ne referim numai la cele de fotbal. Fireşte trebuie continuat. Va trebui însă regândită întreaga concepţie de pregătire a sportivilor. Şi ajungând aici va trebui să ne întrebăm dacă nu cumva calitatea tehnicienilor, a antrenorilor fiindcă despre ei este vorba, trebuie avută în vedere. Oricum, ceva trebuie întreprins, cât mai grabnic, fiindcă pregătirea pentru viitoarea ediţie a Jocurilor Olimpice începe de astăzi. Niciodată, parcă, n-am fost lipsiţi de orice ambiţie, pentru a fi reprezentaţi cât mai notabil, într-o competiţie de maximă anvergură. Preocupările noastre cotidiene se îndreaptă către orice altceva şi nu către sport, care atestă şi un anumit grad de civilizaţie. Am fost cândva, actori de seamă în sporturile olimpice.