O femeie în vârstă de 46 de ani, din județul Mehedinți, a ajuns la spital, în această dimineață, după ce a fost lovită de o mașină pe o stradă din Craiova.
Femeia traversa strada pe trecerea pentru pietoni, informează IPJ Dolj, când a fost lovită de o mașină la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 61 de ani din Craiova. „În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe Bulevardul “Dacia” din Craiova a avut loc un accident de circulaţie. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii , care au stabilit că un autoturism condus de un bărbat de 61 ani, din Craiova, pe Bulevardul “Dacia” din localitate, la intersecţia cu strada “Căpitan Nicolae Vulovici”, ar fi accidentat o femeie de 46 de ani, din comuna Butoieşti, judeţul Mehedinţi, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal. În urma accidentului, femeia de 46 de ani, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conştientă şi cooperantă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.