Pictură de Mariana Montegaza și Daniel Guță, la Galeriile „Cromatic”

0
1402
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vă invită miercuri, 14 august 2019, ora 14.00, la Galeriile „Cromatic”, la vernisajul expoziţiei de pictură „Vieți unite prin artă“, realizată de artiștii plastici Mariana Montegaza și Daniel Guță. Alături de cei doi pictori se vor afla Magda Buce Răduț – critic de artă, Ovidiu Bărbulescu – artist plastic, prof. Nicolae Marinescu, prof. Cicios Costas, lect. univ. dr. Sebastian Corneanu – Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu. Expoziţia va rămâne deschisă până pe data de 30 august 2019.
Lucrările semnate de Daniel Guță au putut fi admirate pe simezele Galeriilor „Cromatic“ încă din septembrie 2016. Daniel Guță a urmat cursurile Departamentului Restaurare Conservare Artă, din cadrul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu. Prima sa expoziție a fost una de grup, la Galeria „ARTA“, la invitația artistului plastic Cristian Volcinscki (cu Silviu Bârsanu, Robert Florică, Alexandra Pănculescu, Decebal Crăciun), în august 2014, an în care a deschis și prima sa expoziție personală. A expus în Belgia și la Libreville – Gabon în Africa. În țară, lucrările sale au fost prezentate la Sibiu, în Mureș, Sebeș.
Mariana Montegaza a înființat în urmă cu șase ani, împreună cu pictorița Nela Sălcianu, gruparea artistică „Cenaclul  Seniori  Art“, care de anul trecut are personalitate juridică, fiind cunoscută sub numele de „Asociația  Seniori  Art Craiova“. Pe lângă activitățile expoziționale periodice ale membrilor asociației, coordonează cursuri de artă plastică pentru copii cu vârsta cuprinsă între 3,7-12 ani, care au ca finalitate realizarea unor lucrări de pictură pe coli de desen și pânză, promovate prin expoziții în Craiova și Constanța. Prima sa expoziție personală a vernisat-o în anul 2011, cu Cenaclul „Constantin Brâncuși“, din care făcea parte.