SUA: Joe Biden îşi provoacă partidul

1
461

Preşedintele american Joe Biden îşi revendică victoria la alegerile primare, într-un moment extrem de delicat. În timp ce Casa Albă neagă că ar avea Parkinson, elita partidului ignoră votul popular, după dezbaterea dezastroasă din Atlanta. Un specialist în boala Parkinson a vizitat de opt ori Casa Albă, din vara trecută până în această primăvară, punând la îndoială starea de sănătate a actualului preşedinte, care a scris într-o scrisoare adresată parlamentarilor democraţi: „Sunt ferm hotărât să rămân în cursă”. Octogenarul face tot posibilul de a părea dinamic şi plin de entuziasm. Mai mulţi aleşi democraţi – şi protestul se va cristaliza la Convenţia Partidului Democrat, din august, de la Chicago – cred acum deschis că este timpul să arunce prosopul. Luni, 8 iulie, în timpul unei conferinţe de presă, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jane Pierre, a negat că preşedintele este tratat pentru boala Parkinson sau că i se administrează medicamente pentru boala respectivă, deşi un articol din New York Times dezvăluie că un medic specialist în boala Parkinson, Kevin Cannard, a vizitat Casa Albă de opt ori în opt luni şi l-a întâlnit cel puţin o dată pe medicul lui Joe Biden, Kevin O’Connor.

1 COMENTARIU

  1. Poate vor să-l imbolnăvească,, de deces” în cazul în care moșul refuză…,,regulile democrației americane”!

Comments are closed.