Frontierele României, în continuare sub control drastic: migranţi ilegal descoperiţi la PTF Nădlac II

0
442

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II, Vărșand și Borș I au depistat 53 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în patru mijloace de transport.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni români și un ceh, aflați la volanul unor autoutilitare înmatriculate în România și Cehia. Unul dintre șoferi transporta cherestea pentru o societate comercială din Cehia, iar ceilalți doi se deplasau fără încărcătură pe ruta România – Franța. În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al mijloacelor de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, respectiv într-un locaș special amenajat, în total, 31 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, Nepal, Afganistan și Bangladesh, intrați legal în țara noastră în baza documentelor personale.  De asemenea, în data de 07.07.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș I, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean Belarus. Bărbatul conducea un automarfar gol, înmatriculat în Polonia pe ruta România – Polonia. În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport, în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, un locaș special amenajat în care se aflau 22 de cetățeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din  Sri-Lanka, Egipt, Bangladesh și Eritreea ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera pentru a ajunge în state din vestul Europei. În toate cazurile, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.